Cea mai complexa fortificatie din Europa, din Epoca Bronzului, se afla in Banat!

Fortificatia preistorica de la Cornesti – “Iarcuri”, datand din cea de-a doua jumatate a mileniului II  I. H., sta drept marturie a importantei majore pe care a avut-o zona Banatului de-a lungul timpului. Fiind de asemenea cea mai complexa fortificatie din Europa, din Epoca Bronzului, asezarea a fost prima data inregistrata de catre topografii Imperiului Habsburgic, in 1723. Mai tarziu, devenind o prezenta constanta pe hartile militare de la acea vreme, a fost identificata ca reprezentand popoarele migratoare. De aici, s-a nascut ipoteza cum ca ar fi ringuri avare. In 1933, Miloia face primele sondaje arheologice, insa constientizeaza ca nu este pregatit pentru cercetare, el fiind pictor de meserie. Prin urmare, el solicita ajutorul viitorului academician Constantin Daicoviciu, sa trimita de la Cluj un arheolog, pe Marius Moga, care devine ulterior director al Muzeului Banatul. Primele sapaturi incep in 1939, dar sunt intrerupte din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial, Moga fiind concentrat pe front. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial,  nimeni nu s-a mai bagat pe fortificatie, avand in vedere volumul enorm de munca si bugetul pe care il solicita aceasta munca. Astfel, cercetarile au fost abandonate pana in anul 2007, cand prof. Alexandru Szentmiklos , impreuna cu un coleg, dr. Bernard Herr, de la Muzeul din Berlin, doi tineri inca visatori, dupa cum se exprima arheologul, s-au apucat sa faca o sectiune de 10/2 m, incercand sa convinga comunitatea stiintifica internationala sa le acorde fonduri, lucru care s-a si intamplat. Pana anul acesta, cand deja au inceput sa obtina fonduri cu specificatie clara, respectiv cercetarea asezarii de la Cornesti - Iarcuri, incinta 1. Aici, cercetatorii se confrunta cu o serie de enigme, cu privire la gradul de inteligenta inginereasca, ce i-ar fi putut permis comunitatii sa se constituie la acea vreme. In acest sens, specialistii spun ca este vorba despre o comunitate care era organizata si care s-a bazat pe niste valori culturale religioase foarte clar definite. Comunitatile cruceni-belegis, purtatorii civilizatiei care a creat cornesti iarcuri, aveau ca obicei de inmormantare incinerarea, se inmormantau in spatii sacre, dupa un anumit tipar bine definit, in afara fortificatiei. In afara de ceramica, actuala zona a Banatului era considerata pe atunci un punct metalurgic important. 

Momentan, sapaturile se deruleaza deja de peste 2 luni, in incinta 1, care se afla in incinta 2- o asezare asemanatoare. Acest fapt sugereaza ca exista o ierarhie, deoarece fara un sef si organizare nu puteau construi cele 4 santuri de aparare si mai apoi sa le intretina. La constructive arheologii estimeaza ca s-a consumat o cantitate enorma  de lemn si a trebuit construit dupa o gandire inginereasca, iar pamantul a trebuit batut pentru constructie. Santurile de aparare trebuiau sapate si intretinute. La fiecare ploaie ele sunt umplute cu namol si chiar lasate 10 ani, ele se colmateaza. Din sapaturi, cercetatorii au putut observa urmele de intruziune, care arata ca s-a intervenit la curatarea santurilor. Anul acesta, pe baza fondurilor alocate de Societatea Germana pentru Cercetare (100.000 euro) s-a inceput un nou capitol in cercetarea Fortificatiei Preistorice-Iarcuri. Deoarece tehnologia e de ultima ora, in paralel cu sapaturile arheologice, se desfasoara si scanari geomagnetice, zboruri de scanare lidar in martie si cercetari de teren. Din toate acestea rezulta concluzii in baza carora se face strategia de cercetare. La sapatura din incinta 1, exista o structura sesizata si in plan geomagnetic, care arata o camera ce initial parea o singura structura. De faptm ea este o structura cu un sant de fundatie, construit undeva la 1400 i.h., insa arheologii nu pot spune cu certitudine, intrucat nu au primit rezultatele de Carbon 14. Pe mijloc, structura are un sant de fundatie care, catre partea din spate, a despartit interiorul in 2 compartimente: camera privata si un posibil spatiu public al locuintei. Totusi, se pare ca, la un moment dat, au trebuit sa faca un nou sant de fundatie in interior, pentru a intari structura cu un nou sir de stalpi, care sa asigure fundatia. Intre cele 2 struct au batut chirpici. In componenta se afla si bucati din ceramic, de pe la 1500 i.h. De asemenea, cel mai timpuriu ciob dateaza din 1200 i.h., cand inca mai functiona constructia. Nu se stie daca a fost distrusa sau incendiata, dar aratura a ras partea superioara si nu a ramas decat fundatia, pe care pot studia cercetatorii. Cercetarile geomagnetice arata ca, undeva, in zona, a existat si o a treia structura, mult mai tarzie, probabil sarmatica, pentru ca s-a gasit ceramica si acolo. Directorul de proiect povesteste ca sarmatii a fost cam peste tot. Din punct de vedere genetic, nu se stie daca sunt sau nu sarmati, insa obiceiurile lor sunt similare comunitatii sarmate. Modul de inmormantare si de viata tine de sarmati.. Restul tin de perioada bronzului. Fortificatia a fost constituita si functional intre 1400-1100 i.h.Cine au fost cei care au locuit aici? – Asa numitii purtatori ai culturii cruceni-belegis, cultura care a controlat in a doua jum a mileniului 2 i.h. principalele cai de acces dinspre Europa Centrala, catre Marea Mediterana si vice-versa . Ei se ocupau cu crescutul animalelor, dar si cu agricultura. Pozitionarea fortificatiei la Cornesti, in zona campiilor inalte ale Vingai, arata factorul geostrategic al acestei asezari. Totusi, in perioada respective, existau mai multe comunitati care au locuit si de jur imprejurul fortificatiei, fara ajutorul carora nu s-ar fi putut construi cetatea. Structurile fortificatiei se intend pe 1780 ha, fiind Cea mai mare cetate preistorica din Epoca Bronzului,  din toata Europa. O asezare ceva mai mare, dar nu la fel de complexa, se afla in Ucraina, avand 3.500 ha, dar cu un singur sant de aparare care cuprinde 3 asezari. Aici avem ceva mai complex: 4 santuri de aparare, cu tehnici diferite de constructive, ale caror evolutie se poate observa in timp, ce constituie subiecte de cercetare pentru foarte multi ani de acum inainte. Cine cdoreste sa cerceteze doar structura defensiva, poate veni la Cornesti, sau cei ce doresc sa cerceteze arheologie de peisaj, cerceteaza asezarea, sau, din punct de vedere antropologic (antropologie culturala), spatiul de  la Cornesti este cel mai potrivit. Din punct de vedere al  nenumaratelor situri care incep din Neolotic si pana tarziu, in sec XVIII, Cornesti-Iarcuri reprezinta una din cele mai favorabile fortificatii pentru cercetare. La Sud de Cornesti exista un alt sit arheologic important Cornesti-Cornet, unde cercetari arheologice au fost facute in anul 1970-1971 si unde se afla o asezare de bronz-mijlociu, care au fost stramosii acestei culturi,  de la Cornesti-Iarcuri, impreuna cu cei de pe malul celalalt. Cultura de la “Iarcuri”  a aparut, prin 1550 i.h.,  ca urmare a unor evenimente care au determinat ample miscari de populatii, determinate probabil de racirea climei, datorate celebrei explozii a Vulcanului de la Santorini, care a provocat pe atunci o scadere a temperaturii in emisfera Nordica. Eruperea a fost inregistrata si in textele egiptene, iar dovada raspandirii cenusei se gaseste si la Marea Neagra si in pesterile din Ungaria. Acesta este considerat ca fiind unul din factorii care au contribuit la revolutia culturala,  materiala, intrucat atunci are loc dezvoltarea metalurgiei bronzului, se creeaza puncte strategice si se stabilesc noi linii de comunicare cu alte zone. Caile de comunicatie erau pe atunci Dunarea, ca si canal principal, apoi Morava pana in Marea Mediterana. Pe atunci, aceasta cultura ontrola Sava, Drava, Dunarea, Tisa, Muresul si faptul ca Cornesti se afla la 30 de Km de Mures si 30 de km de Timis, arata ca fortificatia era zona care putea controla comertul cu Transilvania. Era, deci, o zona de influenta. Cel mai important, spun cercetatorii, este faptul ca, dincolo de materialele geostrategice, aur, cupru, staniu, existau si alte material care nu sunt sesizate atat de repede, precum sarea: care era utilizata si in prezervarea hranei, dar si pentru alimentatia propriu zisa, un om avand nevoie de 8-9 kg sare/an. Cum Panonia nu avea sare, ea trebuia adusa de undeva. Cele doua surse, undeva la jumatate de drum, se afla Transilvania si zona Alpina, zona Harschtadt-ului. Preistoricienii au descoperit ca tehnica de fabricare a calupurilor de sare exista in zona carpatica inca din neoliticul timpuriu. Cu alte cuv, exploatarea sari, e o activitate curenta in bazinul Transivlania, nu degeaba exista si acumularile de bogatii. Arheologii spun ca sumedenia de sit0uri arheologice, mai ales din epoca bronzului, cand se nasc elitele razboiului, cand apar cantecele eroice despre faptele de vitejie.  Arheologii din Polonia au descoperit recent artefacte ale acestei culture si in Sudul-Vestul Poloniei . Se pare ca, undeva prin secolul XII, cand vremea s-a racit din nou, cruceni-belecis se raspandesc si catre vest si ei stau la baza culturii protovilanova si altii catre sud, pe valea Moravei, aproape de Kosovo. In est sunt regasiti pana in Moldova si in vest ajung sa formeze cultura gava. Aceasta asezare, aparata de 4 ziduri, se pare ca, ar fi fost abandonata. Deocamdata, exista doar ipoteze. Nu exista semne ale unui atac, care sa fi distrus fortificatia, insa zidurile sunt distruse prin foc. Existau comunitati, precum helvetii, care isi incendiau asezarile/cetatile, atunci cand le paraseau din cauza foametei, pentru a nu mai avea motivatia de a se intoarce inapoi. Totusi, sapatura trebuie sa fie confirmata prin cercetari minutioase, iar arheologii se feresc sa dea pronosticul imediat, pana nu au toate datele. Cultura a supravietuit de pe la 1550 pana pe la 1000 i.h., iar vecinii important, pe atunci, erau micenii, tirinii si chiar Troia. Din punct de vedere stiintific, cercetarile arheologice de la Cornesti se desfasoara la cel mai inalt nivel, la sapaturi lucrand si arheologi renumiti si palinologi, care au analizat atat valea, cat si alte zone din imprejurimi. Astfel, s-au descoperit eroziuni masive in zona, datorate defrisarilor masive. Acest lucru poate fi legat de constructia celor patru valuri care au necesitat o structura de lemn. Totusi, asezarea a avut nevoie si ea de un consum propriu, de la constructia caselor, pana la consumul din case. Pe de alta parte a existat si o activitate metalurgica ce a necesitat, de asemenea, consumul de lemn care trebuia sa vina si el de undeva. Defrisarile isi gasesc explicatia in acest consum. Arheologul sef a tinut sa precizeze ca fortificatia este una de prestigiu. Totusi, in situl arheologic de la Cornesti-Iarcuri , au trebuit sa investeasca mai degraba specialistii nemti, care isi aduc si studentii sa invete de pe urma fortificatiei. Muzeul din Berlin si Muzeul din Frankfurt si Societatea Germana pentru Cercetari, au fost principalii cotizanti la finantarea sapaturilor. De la Consiliul Judetean Timis, s-au primit peste 50.000 de lei, bani inclusi in bugetul de cercetare, doar pentru doua luni de cercetare – asta e suma care include doar salariile muncitorilor. Pentru cazare cotizeaza Muzeul Banatului. Dupa finalizarea sapaturilor, se acopera din nou cu pamant si se reda in refolosinta pentru agricultura. Arheologii romani au mai aplicat si pentru finantearea altor proiecte cu obiective ft clare. In parallel cu cercetarea actuala, arheologii romani doresc sa cerceteze si zidurile fortificatiei . In martie 2013 echipa de arheologi romani a facut prima scanare prin tehnica lidar, din Bantat, pe baza finantarilor din Germania. Asa au adunat 80 de giga de informative, ceea ce inseamna pentru comunitatea din zona posibilitatea de a vedea pana si cum isi pot face planuri, in caz de inundatii.

Intrucat cetatea are mai multe cai de acces si vai, arheologii mentioneaza ca ea nu este una strict defensiva, fiind greu de aparat, in aceste conditii. Toate vaile marunte au fost candva si surse de apa. Momentan, arheologii sunt cei care izoleaza complexele.

Muzeul din Berlin a donat déjà 9 vitrine care se afla déjà in Romania, la primaria de la Ortisoara, gata de a primi exponate pentru a le transforma intr-un muzeu care sa exemplifice importanta fortificatiei Cornesti-Iarcuri. Daca muzeul este instituit la Cornest, in afara de locuri de munca, el poate reda si timisorenilor posibilitatea de a vizita obiectivul touristic, la doar o plimbare cu bicicleta. In 2007 au inceput proiectul la sfarsitul lui septembrie – inceputul lui noiembrie. In 2008 au inceput cu sponsorizarea de la nemti, care le-a permis continuarea cercetarii, iar cand s-au terminat fondurile arheologul sef le-a spus oamenilor “cine vrea, ramane langa mine!” si au ramas toti studentii pentru a-l ajuta la finalizarea sapaturilor de la acea vreme. Abia mai tarziu a inceput sa cotizeze si Consiliul Judetean Timis.  Valorificata din punct de vedere turistic, fortificatia ar putea deveni punct de importanta majora si la peste 3.000 de ani, pe vremea cand reprezenta  un punct de dezvoltare semnificativ, pentru intreaga Europa.

plictiseala???

Chiar nu exista “ma plictisesc!”. Nu cand esti singur. Mi s-a intamplat, cel mai adesea, sa ma plictisesc doar in compania altor persoane, dar niciodata cand sunt singura. Deci, sa nu mai aud ca va lamentati ca va plictisiti, atunci cand sunteti singuri! La cat gunoi e in jur, am face bine sa ne “armam” cu auto-entertainment. Avem acces la atatea lucruri, dar, cel mai important: AVEM ACCES LA NOI INSINE. Ce poate fi mai frumos de napastuitor decat propriul univers?! Ce poate fi mai antrenant decat propriile intrebari si fauriri ale minti si sufletului? Ce poate fi mai frumos?!

Dragii mei, cand suntem singuri (MAI ALES), NU exista : “ma plictisesc!”. Exista doar “nu pot/nu vreau/nu am chef sa privesc in mine/in tine/in jur, pentru a observa cate mai am de aflat/invatat/trait/experimentat si, de asemenea, cate nu voi putea cunoaste niciodata, bucurandu-ma ca exista intamplari, fenomene, mistere gata sa fie deslusite de mine, de tine, de cineva…de oricine… Cum ne-am putea plictisi? Nu stiu voi cum sunteti, dar in conceptia mea, cea mai urata plictiseala e cea conditionata. Da! Sunt acele situatii in care ne gasim, mai mult sau mai putin voluntar, atunci cand acceptam sa acordam din timpul nostru persoanelor care ne lasa reci din punct de vedere spiritual sau mental. Si, intr-un final, cea mai dureroasa plictiseala, e plictiseala in doi. Atunci cand ai explorat toate variantele care ti-ar fi permis sa faci ca un moment sa fie magic sau cand incerci sa dezvolti activitati dincolo de limita rece a vizionarii unui film din care nu ai ce sa inveti sau din replicile reci pe care le primesti la aproape fiecare tentative de comunicare libera. Eu o numesc plictiseala dureroasa. Cateodata ma intreb pe ce e fondata afectiunea pe care o am fata de diverse personaje, tocmai din cauza faptului ca interactiunea verbala sau nonverbala este dureros de plictisitoare, indiferent ce as face.

cativa ochi inchisi si niste licurici...

Eu cand vreau sa ma linistesc, inchid ochii si ma duc la serile caldute in care alergam prin gradina dupa licurici, un pic timorata de umbrele copacilor si plantelor, in lumina diafana a lunii pline. Era un intuneric in care ma avantam nu in ciuda fricii, ci PENTRU ca imi era frica. Doream sa cercetez, sa aflu ceva.

E ceva care ma calmeaza la “bajbaitul” prin intuneric. E o siguranta mai veche a faptului ca, daca il cunosti, nu mai ai de ce sa te temi. La fel cum, alergand dupa licurici, ma avantam in invaluitorul intuneric, din sete de mister si cunoastere, pentru ca mai apoi sa-l “cuceresc”. Cam asa e si cu intunecimile mele sau cele ale semenilor. Asa cum vizibilele calitati pot reprezenta masti impuse, neprevazutul intuneric poate fi plin de magie, minunatie si calm, odata cu cercetarea sa. De ce ar fi intunecimile mele mai diferite decat gradina in care ma avantam pe timpul noptii, gata sa infrunt orice ar fi putut sa apara? Din acest motiv ma linistesc cand inchid ochii si imi amintesc cum alergam dupa licurci in noapte. In acel moment imi reamintesc ca sunt curajoasa si ca monstrii sunt doar o chestie de nuanta. E nevoie doar sa-i cunoastem, pentru a ne deveni prieteni…Nu e suficient sa stim ca sunt acolo fara a ne infunda in “padurea intunecata” a sufletului nostru…trebuie sa stim CE/DE CE e acolo, altfel doar iluzia razelor de soare ne poate salva. Trebuie sa ne imprietenim cu noaptea…Trebuie sa cunoastem umbrele ei. La naiba, putem sa ne si jucam cu ele, oricum, fara (chiar si o mica sursa de) lumina, nici nu ar exista. Asa ca, ma duc sa imi amintesc cum alergam in noapte, singura, dupa niste…licurici…sau licuricii erau doar un pretext….ma duc sa vad ce mai e prin intunecimi. Ma voi intoarce mai calma, dupa ce voi discuta cu cativa “monstruleti”. J Ma duc repejor, pana nu rasare soarele si ma face sa cred iar ca exista doar lumina….

La rascruce

Niciodata nu m-am simtit mai confuza decat acum. E un "acum" care nu ma satisface din nici un punct de vedere. E atat de rece tot in jur ul meu... E rece afara...Oamenii sunt reci... Cel mai apropiata ma simt in acest moment de greierii pe care ii aud afara...

Hope, you say?!

Sometimes I get so sick of pretending that I’m happy…I’ve been pretending for so long that I almost forgot what happiness really feels like… There are so many things going completely in the wrong direction that often I hope to go to sleep and never wake up… Nothing makes sense anymore no matter how hard I try to fix things…people seem like animals that get their kicks from enjoying somebody else’s pain. Shallow faces, shallow behaviors, shallow attitudes, shallow smiles that look like evil grins, huge shadows are trying to destroy the last remaining ray of light in my life…and... HOPE...hope seems such a surreal feeling...

one.

Ideea cum ca am fi arhitectii propriului univers si ca restul oamenilor cu care intram in contact sunt niste oglinzi umblatoare mai mult sau mai putin clare, dincolo de faptul ca pare egocentrista, ea este, de fapt, oarecum tristuta. Lasand provocarile la o parte, imagineaza-ti cum ar fi ca toti oamenii minunati care ti-au atins sufletul sa existe doar in inchipuirea ta... doar in desenele mintii tale... Niciodata sentimentul insingurarii nu se poate simti mai intens... Mereu ne trezim dorind ca intamplarile negative sa nu fie altceva decat niste cosmaruri, asa ca decidem sa tragem un pui de somn, poate poate ne trezim si monstrul pare mai micut. Dar ne-am intrebat vreodata cum ar fi ca intamplarile pozitive din viata noastra (cu tot cu oamenii minunati care contribuie intr-o mai mica sau mai mare masura la evolutia noastra spirituala), sa fie doar o scurta sclipire a unei constiinte ce ruleaza niste iscusite  programele ?! Cum ar fi ca acei calatori frumosi, acei OAMENI sa nu fi existat de fapt niciodata?! cum ar fi? Ideea poate fi relativ aplicabila si la o scala minora, tinand cont de faptul ca aceeasi oameni minunati pot reprezenta cosmarurile altora - acest lucru in sfera universului ce il percepem noi ca fiind real in marea majoritate a timpului.
Totusi, problema ridicata initial implica suprapunerea mai multor universuri mai mult sau mai putin reale. paralele sau/si "intersectate", in timp si spatiu, unde fiecare "TU" e mereu "EU".
Cine a simtit vreodata la inceput de drum ca parca ar trebui sa o ia de la capat...de parca acela nu ar fi fost inceputul...sau nu ar fi trebuit sa reprezinte un inceput, dupa un fel de constientizare dincolo de propria intelegere initiala. De unde sa fi stiut pe atunci copilul despre vieti anterioare? de unde sa fi stiut despre universuri paralele ? de unde sa fi stiut despre tot si toate cate putin fara a le fi cunoscut vreodata? De unde? 
Din propria experienta/existenta subiectiva (cea de pana acum, mai mult sau mai putin constientizata la diferitele nivele ale posibilitatii de cunoastere) mie imi rezulta ca am stiut candva mai multe decat stiu acum, ca am inteles mai bine decat inteleg acum, intr-o maniera naturala, ca si cand as fi stiut exact tot ce trebuia sa stiu, ca si cum un secret era pe umerii mei si s-a pierdut. Simteam ca sunt obosita si ca trebuie sa o iau de la inceput. Simteam ca am ceva de facut. A trebuit totusi sa mor cate un pic si in ultimii 25 de ani umani pentru a reinvia, pentru a incerca apoi sa-mi amintesc, precum dupa o mahmureala, cine sau ce sunt eu si restul...ce loc am aici...cum pot sa fac sa fie lumina pentru mine si pentru restul lumii. La unele intrebari cred uneori ca gasesc cate un raspuns, dar nu fac decat sa-mi multiplic intrebarile. Totusi, nu ma mai intristez daca  nu am raspunsurile, dar nici nu o sa renunt...Intre timp o sa ma bucur si eu de plazmuirile spiritului meu in conexiune cu tot ce ma inconjoara. De ceva vreme, am inceput sa simt din nou vibratiile fara nici un stimul extern, in afara de ceea ce consider eu ca e un conglomerat de molecule stranse intr-o forma aparent separata cu o constiinta aparent individuala, care tot cauta sa se reconecteaze la ceea ce simte in mod natural ca trebuie sa fie conectata.  Toate asa-zisele noasre probleme cotidiene incep sa ma preocupe atat de putin, indiferent de aparentul pericol iminent. Nu vreau sa-mi mai patez sufletul cu impuritatile a ceea ce impune sistemul superficial al societatii, ca si drept/normal/bun/necesar. Dincolo de etichete de vom intalni cu adevarat cu totii.


Meet me beyond everything we were taught to believe, beyond good or evil, beyond any labels! That's the place where we can truly see that we are one and the same, an entity in itself.

O oboseala placuta. :)

Astazi sunt mandra de mine si de cativa calatori  ciudat de dragi din viata mea. Sunt mandra, nu pentru ca as fi facut ceva bun/folositor pentru cineva. Asta nu se stie niciodata cu certitudine. Sunt mandra, nu pentru ca s-ar fi materializat vreun vis de-al meu sau al unei persoane dragi. Nu...
Astazi sunt mandra de noi toti, cei care facem progrese zilnic, fara ca macar sa ne dam seama. Azi sunt mandra, pentru ca am luat o mica pauza sa ma uit la Daniela de acum un an. Aparent, n-ar fi prea multe lucruri schimbate... Dar niciodata n-am dat doi bani pe aparente (apropiatii stiu asta :)) ). Ideea e ca ma simt, cu fiecare zi, un pic mai linistita cu mine insami. Nu! Nu e datorita castigurile materiale "incomensurabile" din asa-zisa lume a televiziunii timisene, sau datorita vreunui factor extern. Ma bucur ca mi-am amintit de tot ceea ce imi place sa fac si ca desi spectrul pare mult prea larg pentru a putea fi cuprins intr-o singura activitate, in sfarsit, stiu ca nu trebuie sa renunt la nimic. Niciodata nu a trebuit. Mi-am pus pasiunile on-hold, lasandu-le sa zvacneasca mut in mine, de parca as fi asteptat sa ma decid ce imi place cel  mai mult. Nu am facut prea multe, ca nu cumva sa aleg pasiunea gresita pentru a o fructifica in detrimentul celorlalte, fata de care sufletul meu s-ar fi simtit vinovat. Am asteptat destul, zic! Stiu ca le pot imbina pe toate. Azi mi-am amintit sa nu uit de mine, sa nu ma mai aman pe mine. O deicizie de ultim moment a unei persoane dragi, m-a adus intr-o situatie care pentru fiecare dintre noi a insemnat cate ceva. Cateva impedimente in derularea unui mic plan, cateva glumite, cateva greseli, un rezultat palpabil pe graba...dar un pas imens in sufletul meu. Aparent, azi nu am facut nimic special pentru nimeni, poate, in afara de mine. Mi-am demonstrat din inca un punct de vedere, cat de putin iti trebuie pentru a face ce vrei sau ce te face fericit cu adevarat...Azi am gasit acel ceva care ma face sa spun, inainte de a pune capul pe pernna: "Poate ca nu am realizat inca nimic. Poate ca nici macar nu am inceput cu adevarat...poate ca o sa-mi ia o vesnicie sa realizez tot ce mi-am propus vreodata sau poate chiar nu voi reusi niciodata, iar daca voi reusi, poate ca voi fi dezamagita de rezultat sau prea epuizata pentru a ma putea bucura cu adevarat. Am facut ceva...Am facut o incursiune imensa spre o mica parte din ceea ce vreau sa fac si am amanat prea mult." Si incep sa ma bucur de intregul proces. Rezultatele sunt supraestimate. Frica mea de schimbare, cand totul se schimba in jurul nostru, a fost privita de mine ca un fel de paravan, care m-a tinut in siguranta in propria-mi inchisoare. Ma gandeam ca schimbarea ar implica neaparat o adaptare la societatea bolnava. Am tinut atat de strans cu dintii de ideea de protectie si atac pentru a-mi mentine zidurile, incat am uitat un pic de vise. Am uitat de mine, protejandu-ma de voi. Nu mi-as dori sa intru in detaliille motivelor pentru care am facut asta. Cred ca sunt evidente. In ultima vreme, nu ma mai intereseaza de nici o protectie fata de nimeni si nimic. Lucrurile sunt simple. Nu am cum sa schimb pe nimeni si nimic. Nu o sa ma schimb nici pe mine, pentru ca m-am schimbat involuntar. Vreau doar sa revin la esenta mea, care sa-mi permita sa-mi manifest liber si fara amanare ulterioare toate minunatele calitati pe care mi le-a lasat universul.
Astazi sunt cu sufletul alaturi de fiecare dintre voi, cei care incercati zilnic sa faceti cate ceva pentru spiritul vostru sau pentru oricine altcineva, indiferent de circumstante.
De multe ori avem impresia ca lucrurile se imbunatatesc foarte lent, oricat am lupta, dar poate chiar frica de schimbare ne face sa pedalam cand sare lantul de la bicicleta si sa ne intrebam de ce nu ne indreptam niciunde, desi pedalam agale.  Ba chiar ne prabusim. De ce? Pentru ca nu ne-am dat naibii jos de pe bicicleta sa vedem ce se intampla cu noi...Sa rezolvam situatia si sa cautam drumul inapoi spre casa sau spre orice/oricine ne mai face si pe noi fericiti.