ramai cu tine/mine...!?!?

Sunt urme de suflet pe tot ce-am fost candva “EU”

Un strigat de-“adio” rasuna apatic in creierul meu

Din amalgamuri de vise pure “te-ai nascut”

Eu ti-am dat nume…

Nu esti tu, cel de restul stiut,

Ci cel doar de mine perceput.

Pe aripi de uitare am zburat cu tine

In clipe in care nu doream sa stiu nici de mine.

M-ai dus departe de tot ce-a fost rau,

Si te-am iubit, chiar daca niciodata n-ai fost al meu.

Si inca imi spun ca ceva din mine inca traieste.

Ca nu m-am pierdut in dune de sperante desarte.

Inca mai sper ca ceea ce am facut nu e gresit,

Ca atunci cand ti-am dat drumul, spre mine, candva, vei fi pasit.

Stiu ca sincronizarea umana e un joc de noroc

Si ca sentimentele noastre nu pot fi controlate mai deloc.

Nici nu cred ca as vrea, chiar daca as putea,

Sa te alung de tot din inima mea.

Ca un plasture perfect te-ai asezat pe rani inca deschise

Acum mi-e greu sa te inlatur. Sunt vremuri de restriste.

Te-as fi tinut un pic mai mult pe cicatrici recent formate

Daca as fi stiut ca poti ramane macar… aproape.

De unde esti, nimic nu-ti spune…

Nici eu nu-ti spun ca ai fi putut ramane.

Din strafunduri egoiste imi doresc sa fi ramas

Si in veacuri tulburate sa ramai al meu extaz.

Ramai ramai ramai ramai… ramai!

Te iubesc chiar de nu esti cel dintai!

Sunt urme de suflet pe tot ce-am fost candva “EU”

Sunt urme de “TINE” in sufletul meu!

renastem si noi ?

Cainii latra urat afara....Parca miroase a primavara. Parca stelele stralucesc mai tare. Parca adierea e mai calduta. Parca simt ca in casa nu mai e "trai". Abia astept sa renasc si primavara asta. Trebuie sa sparg coconul format pe timpul iernii. Trebuie sa ma imbat putin cu iluzia libertatii pe care o am cand inspir puternic aerul din serile de primavara. Cred ca de fapt trecerea in noul an o facem abia in primavara. De fapt ma trezesc din amorteala abia primavara. Oare suntem chiar atat de dependenti de mediu. Bineinteles! Fara el suntem doar umbre fara contur chiar. Fie ca ne place, fie ca nu ne place, mediul ne contureaza. Umbra noastra prinde contur si nuanta pe parcurs, in functie de circumstante. Vremea ne influenteaza, oamenii ne transforma... Suntem, fiecare, pentru celalalt, fie tinte sigure, fie atacanti, fie traumatici, fie vindecatori. Vindecatorii sunt cei mai rari. Insa destul de tarziu realizez ca vindecatorii nu sunt facuti sa ramana in viata noastra, din pacate. Ei sunt exact ca o medicatie ingurgitata rapid, care dupa destul de putina vreme isi si face efectul...dar medicatia e recomandata cand avem probleme de sanatate...consumata tot timpul, medicatia iti face rau. Cred ca aceeasi teorie se aplica si la vindecatorii nostri. E pentru prima oara cand nu ma mai agat de vindecatori. E bine... Toti intram si plecam din viata celorlalti. Sa fie oare, in tot haosul, vreo regula a Universului? Sa fie vreun motiv pentru care vindecatorii vin si pleaca? Si atunci cu ce mai ramanem?!...Cu noi insine... iar si iar. Draga, Dani, dedubleaza-te si bate-te pe umar, intrebandu-te in gand : "iarasi eu? ...iarasi trebuie sa renasc? iarasi trebuie sa bat alte carari incerte?" ...ei bine, da! iarasi! Aici este si farmecul. Nu suntem noi cei ce ne dorim de cele mai multe ori sa renastem ??? Ce mai asteptam oare ?