Sometimes I get so sick of pretending that
I’m happy…I’ve been pretending for so long that I almost forgot what happiness
really feels like… There are so many things going completely in the wrong
direction that often I hope to go to sleep and never wake up… Nothing makes
sense anymore no matter how hard I try to fix things…people seem like animals
that get their kicks from enjoying somebody else’s pain. Shallow faces, shallow
behaviors, shallow attitudes, shallow smiles that look like evil grins, huge
shadows are trying to destroy the last remaining ray of light in my life…and... HOPE...hope
seems such a surreal feeling...
miercuri, 31 iulie 2013
duminică, 21 iulie 2013
one.
Ideea
cum ca am fi arhitectii propriului univers si ca restul oamenilor cu care
intram in contact sunt niste oglinzi umblatoare mai mult sau mai putin
clare, dincolo de faptul ca pare egocentrista, ea este, de fapt, oarecum
tristuta. Lasand provocarile la o parte, imagineaza-ti cum ar fi ca
toti oamenii minunati care ti-au atins sufletul sa existe doar in
inchipuirea ta... doar in desenele mintii tale... Niciodata sentimentul
insingurarii nu se poate simti mai intens... Mereu ne trezim dorind ca intamplarile negative sa nu fie altceva decat niste cosmaruri, asa ca decidem sa tragem un pui de somn, poate poate ne trezim si monstrul pare mai micut. Dar ne-am intrebat vreodata cum ar fi ca intamplarile pozitive din viata noastra (cu tot cu oamenii minunati care contribuie intr-o mai mica sau mai mare masura la evolutia noastra spirituala), sa fie doar o scurta sclipire a unei constiinte ce ruleaza niste iscusite programele ?! Cum ar fi ca acei calatori frumosi, acei OAMENI sa nu fi existat de fapt niciodata?! cum ar fi? Ideea poate fi relativ aplicabila si la o scala minora, tinand cont de faptul ca aceeasi oameni minunati pot reprezenta cosmarurile altora - acest lucru in sfera universului ce il percepem noi ca fiind real in marea majoritate a timpului.
Totusi, problema ridicata initial implica suprapunerea mai multor universuri mai mult sau mai putin reale. paralele sau/si "intersectate", in timp si spatiu, unde fiecare "TU" e mereu "EU".
Cine a simtit vreodata la inceput de drum ca parca ar trebui sa o ia de la capat...de parca acela nu ar fi fost inceputul...sau nu ar fi trebuit sa reprezinte un inceput, dupa un fel de constientizare dincolo de propria intelegere initiala. De unde sa fi stiut pe atunci copilul despre vieti anterioare? de unde sa fi stiut despre universuri paralele ? de unde sa fi stiut despre tot si toate cate putin fara a le fi cunoscut vreodata? De unde?
Din propria experienta/existenta subiectiva (cea de pana acum, mai mult sau mai putin constientizata la diferitele nivele ale posibilitatii de cunoastere) mie imi rezulta ca am stiut candva mai multe decat stiu acum, ca am inteles mai bine decat inteleg acum, intr-o maniera naturala, ca si cand as fi stiut exact tot ce trebuia sa stiu, ca si cum un secret era pe umerii mei si s-a pierdut. Simteam ca sunt obosita si ca trebuie sa o iau de la inceput. Simteam ca am ceva de facut. A trebuit totusi sa mor cate un pic si in ultimii 25 de ani umani pentru a reinvia, pentru a incerca apoi sa-mi amintesc, precum dupa o mahmureala, cine sau ce sunt eu si restul...ce loc am aici...cum pot sa fac sa fie lumina pentru mine si pentru restul lumii. La unele intrebari cred uneori ca gasesc cate un raspuns, dar nu fac decat sa-mi multiplic intrebarile. Totusi, nu ma mai intristez daca nu am raspunsurile, dar nici nu o sa renunt...Intre timp o sa ma bucur si eu de plazmuirile spiritului meu in conexiune cu tot ce ma inconjoara. De ceva vreme, am inceput sa simt din nou vibratiile fara nici un stimul extern, in afara de ceea ce consider eu ca e un conglomerat de molecule stranse intr-o forma aparent separata cu o constiinta aparent individuala, care tot cauta sa se reconecteaze la ceea ce simte in mod natural ca trebuie sa fie conectata. Toate asa-zisele noasre probleme cotidiene incep sa ma preocupe atat de putin, indiferent de aparentul pericol iminent. Nu vreau sa-mi mai patez sufletul cu impuritatile a ceea ce impune sistemul superficial al societatii, ca si drept/normal/bun/necesar. Dincolo de etichete de vom intalni cu adevarat cu totii.
Meet me beyond everything we were taught to believe, beyond good or evil, beyond any labels! That's the place where we can truly see that we are one and the same, an entity in itself.
Totusi, problema ridicata initial implica suprapunerea mai multor universuri mai mult sau mai putin reale. paralele sau/si "intersectate", in timp si spatiu, unde fiecare "TU" e mereu "EU".
Cine a simtit vreodata la inceput de drum ca parca ar trebui sa o ia de la capat...de parca acela nu ar fi fost inceputul...sau nu ar fi trebuit sa reprezinte un inceput, dupa un fel de constientizare dincolo de propria intelegere initiala. De unde sa fi stiut pe atunci copilul despre vieti anterioare? de unde sa fi stiut despre universuri paralele ? de unde sa fi stiut despre tot si toate cate putin fara a le fi cunoscut vreodata? De unde?
Din propria experienta/existenta subiectiva (cea de pana acum, mai mult sau mai putin constientizata la diferitele nivele ale posibilitatii de cunoastere) mie imi rezulta ca am stiut candva mai multe decat stiu acum, ca am inteles mai bine decat inteleg acum, intr-o maniera naturala, ca si cand as fi stiut exact tot ce trebuia sa stiu, ca si cum un secret era pe umerii mei si s-a pierdut. Simteam ca sunt obosita si ca trebuie sa o iau de la inceput. Simteam ca am ceva de facut. A trebuit totusi sa mor cate un pic si in ultimii 25 de ani umani pentru a reinvia, pentru a incerca apoi sa-mi amintesc, precum dupa o mahmureala, cine sau ce sunt eu si restul...ce loc am aici...cum pot sa fac sa fie lumina pentru mine si pentru restul lumii. La unele intrebari cred uneori ca gasesc cate un raspuns, dar nu fac decat sa-mi multiplic intrebarile. Totusi, nu ma mai intristez daca nu am raspunsurile, dar nici nu o sa renunt...Intre timp o sa ma bucur si eu de plazmuirile spiritului meu in conexiune cu tot ce ma inconjoara. De ceva vreme, am inceput sa simt din nou vibratiile fara nici un stimul extern, in afara de ceea ce consider eu ca e un conglomerat de molecule stranse intr-o forma aparent separata cu o constiinta aparent individuala, care tot cauta sa se reconecteaze la ceea ce simte in mod natural ca trebuie sa fie conectata. Toate asa-zisele noasre probleme cotidiene incep sa ma preocupe atat de putin, indiferent de aparentul pericol iminent. Nu vreau sa-mi mai patez sufletul cu impuritatile a ceea ce impune sistemul superficial al societatii, ca si drept/normal/bun/necesar. Dincolo de etichete de vom intalni cu adevarat cu totii.
Meet me beyond everything we were taught to believe, beyond good or evil, beyond any labels! That's the place where we can truly see that we are one and the same, an entity in itself.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)