În lumea contemporană, am putea fi tentaţi să credem că religia s-a
plasat mai degrabă pe un loc cel mult secundar, atât la nivelul societăţii ca
ansamblu de indivizi, cât şi la nivelul intrinsec al individului, pentru care
tradiţiile şi cutumele religioase nu mai sunt considerate a reprezenta
elementul central de ghidare a sa de-a lungul vieţii. Lupta pentru supravieţuire
a devenit mai acerbă ca niciodata poate, idealurile liberaliste ale capitalismului
devenind mai degrabă noi metode de înrobire a majorităţii în faţa celor puţini,
lacomi si corupţi.
Contrar acestui
lucru, în aceste timpuri în care haosul primează, unii îşi găsesc ca şi punct
de sprijin fundamentele religioase la care se întorc ori de câte ori
individualismul cedează în a mai mulţumi sau hrăni spiritul uman, de obicei
slăbit de lupta pentru supravieţuire şi circumstanţe nefericite sau de bagajul
şi presiunile societăţii contemporane. Acest lucru are loc atunci când omul nu
poate accepta ideea că poate unele lucruri sunt atât de relative încât,
câteodată, pur şi simplu nu există oameni sau societăţi exclusiv bune sau
exclusiv rele şi caută răspunsuri statice, absurde şi limitate după care îşi
orientează şi justifică acţiunile.
Fundamentaliştii
religioşi recurg adesea la acte teroriste din răzbunare pentru deciziile luate
de strămoşii unei naţiuni împotriva poporului lor, din dorinţa de a-şi face
conoscute convingerile şi încercarea de a şi le impune ca juste, folosind
metode vătămătoare şocante, tocmai pentru garantarea impactului mesajului,
pierzând din vedere numărul de vieţi nevinovate pierdute doar pentru că se
aflau la locul nepotrivit în momentul nepotrivit.
De-a lungul
istoriei, s-a putut observa că cei care oprimă vor fi în cele din urmă înfrânţi
de oprimaţi, iar cei oprimaţi pot foarte uşor să devină opresori, în momentul
preluării controlului. Totodată, cei care urmăresc idealurile dreptăţii şi
libertăţii şi recurg la forţă şi violenţă pentru impunerea acestor idealuri
popoarelor care se opun acestora, nu mai pot fi considerate ca juste tocmai
prin faptul că din dorinţa de a eradica regimuri tiranice în state care nu sunt
adeptele schimbărilor, ajung să folosească metode tiranice. Acest lucru nu prea
pare deloc logic şi din acest motiv după invdarea Irakului şi după capturarea
lui Saddam Hussein, toate pretextele de menţinere a armatei americane pe
teritoriul irakian, nu pot fi considerate altfel decât un teatru ieftin, lipsă
de respect şi o ignoranţă totală cu privire la preferinţele altor popoare.
Pe de altă parte, teroriştii
se folosesc de pasaje sustrase din Coran pentru a-şi justifica acţiunile, fapt
care este total irelevant, având în vedere că în Coran este statuată toleranţa
faţă de alte credinţe şi religii, aceştia ducându-şi jihadul ( “război sfânt”)
şi ucigând numeroase persoane nevinovate pentru a-şi demonstra oarba credinţă şi
pentru a-şi face cât mai cunoscute convingerile. Asta ne face să ne întrebăm
unde se află victimele în aceste ecuaţii. Poate că în lumea în care trăim, într-o
confruntare ca cea de proporţia celei dintre americani şi terorişti, nu mai
există raportul victimă/opresor, fiecare având partea lor de vină, jucându-şi
ciclic rolurile de opresori. Aici victimele sunt, mai degrabă, persoanele
prinse la mijloc în lupta lor, în cazul americanilor victimele au fost civilii
nevinovaţi din cele două turnuri gemene şi nu numai, iar în Irak, victimele au
fost tot civili (în special femei şi copii) care au murit în raidurile de bombardare
a ceea ce se credea a fi o bază cu armament nuclear.
Din politicile
externe ale Statelor Unite ale ultimelor decenii se poate observa un interes
semnificativ acordat exploatării de resurse naturale mai ales din Orientul
Mijlociu, precum şi afacerile guvernului american cu talibanii din Afganistan
când aceştia din urmă reprezentau un mijloc de a obţine resurse de petrol.
Până la urmă, aşa
cum a spus Hobbes, omul se află “într-un război al tuturor împotriva tuturor”.
Scopul principal este obţinerea puterii, iar pentru menţinerea acesteia, s-a
recurs mereu la mijloace neortodoxe: crime, manipulare, înscenări, şantaj,
exploatare de persoane, alianţe alunecoase. Istoria este plină de “poveşti” în
care sunt invocate cauze nobile pentru justificarea celor mai josnice acte.
Oricât de mult s-ar transforma lumea în care trăim, şi oricât s-ar crede că am
evolua, în esenţă, omul este la fel ca la originile existenţei sale şi ar face
orice pentru a supravieţui, iar faptul că există tehnologie şi condiţii de
viaţă mai bune decât în trecut nu schimbă lucrurile decât prin faptul că, astăzi,
toate luptele se dau în cel mai subtil mod, manipularea fiind cel mai important
factor al obţinerii de foloase maxime.
