Astazi sunt mandra de mine si de cativa calatori ciudat de dragi din viata mea. Sunt mandra, nu pentru ca as fi facut ceva bun/folositor pentru cineva. Asta nu se stie niciodata cu certitudine. Sunt mandra, nu pentru ca s-ar fi materializat vreun vis de-al meu sau al unei persoane dragi. Nu...
Astazi sunt mandra de noi toti, cei care facem progrese zilnic, fara ca macar sa ne dam seama. Azi sunt mandra, pentru ca am luat o mica pauza sa ma uit la Daniela de acum un an. Aparent, n-ar fi prea multe lucruri schimbate... Dar niciodata n-am dat doi bani pe aparente (apropiatii stiu asta :)) ). Ideea e ca ma simt, cu fiecare zi, un pic mai linistita cu mine insami. Nu! Nu e datorita castigurile materiale "incomensurabile" din asa-zisa lume a televiziunii timisene, sau datorita vreunui factor extern. Ma bucur ca mi-am amintit de tot ceea ce imi place sa fac si ca desi spectrul pare mult prea larg pentru a putea fi cuprins intr-o singura activitate, in sfarsit, stiu ca nu trebuie sa renunt la nimic. Niciodata nu a trebuit. Mi-am pus pasiunile on-hold, lasandu-le sa zvacneasca mut in mine, de parca as fi asteptat sa ma decid ce imi place cel mai mult. Nu am facut prea multe, ca nu cumva sa aleg pasiunea gresita pentru a o fructifica in detrimentul celorlalte, fata de care sufletul meu s-ar fi simtit vinovat. Am asteptat destul, zic! Stiu ca le pot imbina pe toate. Azi mi-am amintit sa nu uit de mine, sa nu ma mai aman pe mine. O deicizie de ultim moment a unei persoane dragi, m-a adus intr-o situatie care pentru fiecare dintre noi a insemnat cate ceva. Cateva impedimente in derularea unui mic plan, cateva glumite, cateva greseli, un rezultat palpabil pe graba...dar un pas imens in sufletul meu. Aparent, azi nu am facut nimic special pentru nimeni, poate, in afara de mine. Mi-am demonstrat din inca un punct de vedere, cat de putin iti trebuie pentru a face ce vrei sau ce te face fericit cu adevarat...Azi am gasit acel ceva care ma face sa spun, inainte de a pune capul pe pernna: "Poate ca nu am realizat inca nimic. Poate ca nici macar nu am inceput cu adevarat...poate ca o sa-mi ia o vesnicie sa realizez tot ce mi-am propus vreodata sau poate chiar nu voi reusi niciodata, iar daca voi reusi, poate ca voi fi dezamagita de rezultat sau prea epuizata pentru a ma putea bucura cu adevarat. Am facut ceva...Am facut o incursiune imensa spre o mica parte din ceea ce vreau sa fac si am amanat prea mult." Si incep sa ma bucur de intregul proces. Rezultatele sunt supraestimate. Frica mea de schimbare, cand totul se schimba in jurul nostru, a fost privita de mine ca un fel de paravan, care m-a tinut in siguranta in propria-mi inchisoare. Ma gandeam ca schimbarea ar implica neaparat o adaptare la societatea bolnava. Am tinut atat de strans cu dintii de ideea de protectie si atac pentru a-mi mentine zidurile, incat am uitat un pic de vise. Am uitat de mine, protejandu-ma de voi. Nu mi-as dori sa intru in detaliille motivelor pentru care am facut asta. Cred ca sunt evidente. In ultima vreme, nu ma mai intereseaza de nici o protectie fata de nimeni si nimic. Lucrurile sunt simple. Nu am cum sa schimb pe nimeni si nimic. Nu o sa ma schimb nici pe mine, pentru ca m-am schimbat involuntar. Vreau doar sa revin la esenta mea, care sa-mi permita sa-mi manifest liber si fara amanare ulterioare toate minunatele calitati pe care mi le-a lasat universul.
Astazi sunt cu sufletul alaturi de fiecare dintre voi, cei care incercati zilnic sa faceti cate ceva pentru spiritul vostru sau pentru oricine altcineva, indiferent de circumstante.
De multe ori avem impresia ca lucrurile se imbunatatesc foarte lent, oricat am lupta, dar poate chiar frica de schimbare ne face sa pedalam cand sare lantul de la bicicleta si sa ne intrebam de ce nu ne indreptam niciunde, desi pedalam agale. Ba chiar ne prabusim. De ce? Pentru ca nu ne-am dat naibii jos de pe bicicleta sa vedem ce se intampla cu noi...Sa rezolvam situatia si sa cautam drumul inapoi spre casa sau spre orice/oricine ne mai face si pe noi fericiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu