luni, 18 iunie 2012

Eu cu...mine. Tu...cu tine!


Cred ca vine un moment, chiar si in viata celui mai sceptic dintre noi, in care se infiripa, chiar si pentru o clipa, ideea cum ca ar exista, in tot haosul, o anumita ordine, sau un oarecare sens. Mereu ne spunem ca “vrem sa facem/ sa avem/ sa mergem/ sa detinem/ sa traim ceva etc”… Poate ca ar trebui sa ne intrebam mai des :“De ce avem nevoie?”.
In ultimii ani s-au schimbat multe… In toate schimbarile, totusi, universul are modul sau de a lasa unele “lucruri” neschimbate, in sensul in care tot si... nimic nu se schimba, de fapt. Nu e deloc relevant ceea ce scriu. Nu conteaza pentru nimeni altcineva. Nici n-ar trebui. Pentru mine e relevant si e de ajuns. 
In fiecare zi invat cate ceva…Recent, am inceput sa-mi “calculez” mutarile pe tabla sociala de sah incepand cu intrebarea “de ce am nevoie, de fapt?”. Am inlocuit-o cu incapatanata si, adeseori, oarba ambitie a lui “VREAU…!”. Incepe sa-mi placa, din nou, coltisorul de lume din care privesc...Peste tot e agitatie, peste tot e rautate, amalgam de ganduri incarcate…La mine, in schimb, sunt eu…eu si ganduri, poate la fel de obositoare, dar sunt ale mele… Mi-s dragi chiar si cele ingrijoratoare. Am invatat sa ma amuz de mine, de voi, de tot…
 Am nevoie de liniste, cand scap din jungla sociala. Am nevoie de mine asa cum sunt acum. In ce alte circumstante mai puteam sta la bucatarie cu laptopul in fata, dezbracata de haine, masti sociale si altele trairi (a caror afisare nu-si are rostul) + un ceai de menta + tigara in mana dreapta si scrumiera, numai bine, chiar in dreapta laptopului…
Oricat m-ar atrage curiozitatea nativa spre mirajul necunoscutului haos, parca m-am “indragostit”, un pic, de micul meu coltisor familiar, in care se afla aproape tot din ceea ce  am nevoie, pentru un gram de stabilitate, pentru toate cele de care are nevoie launtricul meu, atunci cand paseste in afara “junglei”. In jungla…e, totusi, o alta poveste.
Cateodata, pentru fiecare “EU” e nevoie, mai degraba, de un “MINE”, decat de “UN TINE”…Oricat de tare AI VREA/TI-AI DORI un ALT SINE alaturi, de cele mai multe ori AI NEVOIE doar de …TINE  ! Restul… 

joi, 14 iunie 2012

un mic ciob


E racoare…Imi simt apaticele batai de inima cum rasuna in camera asta goala. Imi aud gandurile cum striga si nu le pot opri sub nici o forma. Imi spun ca imi e somn. Sunt prea obosita fizic si psihic…Atunci de ce nu cedez inspre taramul viselor?!?! Si acolo imi striga subconstientul vrute si nevrute… Mi-e teama de el, mi-e teama ca déjà s-a contopit imaginatia cu realitatea. Mi-e teama ca imi pierd claritatea, mi-e teama de oameni, de mine. Abia astept sa ajung acasa, insa mi-e groaza de lasarea serii. Mereu am procesat informatiile mai bine sub protectia lunii…insa mi-e teama ca am dreptate…as vrea sa nu am, in schimb, nu doar simt, chiar vad ca a trecut…a trecut un timp pentru ceva…Inainte eram curioasa de ce se mai poate intampla “maine”… Acum, doar trec lunile pe langa mine…Se intampla atatea si tot nu ma misca nimic. As mai putea face atatea lucruri, dar nici nu le mai vad rostul macar. Nu las pe nimeni sa se apropie, de teama ca ar putea vedea cat de goala sunt pe dinauntru. Mi-e teama ca m-am imprietenit prea mult cu neantul cu care m-am acoperit. Mi-e teama ca va vad pe toti exact asa cum sunteti. Mi-e teama ca nimic nu ma mai poate misca,…si nu ma refer aici la oameni… Nu am asteptari de la voi…Am asteptari de la mine. Ma astept sa realizez singura tot ce-mi propun, poate asta ma va face, candva, fericita. Ma intreb cateodata cum reusesc unii sa fie atat de fericiti?! …Apoi, insa, imi revin repede… Am vazut pe propria raspundere ca nici o “reteta” nu mi se potriveste… Mi-e teama ca sunt doar… rece… Nu e racoare… SUNT EU RECE… sau doar...