SIMT TOT

Simt tot...

Te simt pe tine, cum plangi singur/a intr-o incapere, ferit/a de ochii lumii...
Te simt pe tine, cum simti mereu ca ai de demonstrat cate ceva lumii...
Te simt pe tine, cum iti faci griji cu privire la viitorul incert...
Te simt pe tine, cum te tot gandesti la cum sa mai faci, sa-ti asiguri un trai decent...
Te simt pe tine, cum suferi profund dupa iubiri pierdute sau neimpartasite...
Te simt pe tine, cum astepti sa cresti, pentru a lasa in urme traumele copilariei nebanuite...
Te simt pe tine, cum te stradui sa-ti refaci spiritul pe care l-au calcat in picioare...
Te simt pe tine, cand strigi in gand cat de tare vrei sa fugi departe...
Simt cum natura zvacneste sub tentativele noastre de distrugere
Si, cum, fara sa vrea, saraca ne va distruge...
Te simt pe tine, cand vrei dreptate si iubire in jur...
Te simt pe tine, in al tau efemer murmur...
Te simt pe tine, cand viitorul iti bate sfios sau obraznic la usa...
Te simt pe tine...cum renasti din cenusa...

Te simt pe tine, pe tine, pe tine si... pe tine!

Va simt pe toti, ca si cum ati face parte din mine...

CHIAR DACA NU LUAM IN CONSIDERARE TEORIILE CONSPIRATIONISTE, LEGATE DE ATENTATELE DE LA 11 SEPT. 2001, NU EXISTA NEVINOVATI. IN AFARA DE VICTIMELE COLATERALE

              În lumea contemporană, am putea fi tentaţi să credem că religia s-a plasat mai degrabă pe un loc cel mult secundar, atât la nivelul societăţii ca ansamblu de indivizi, cât şi la nivelul intrinsec al individului, pentru care tradiţiile şi cutumele religioase nu mai sunt considerate a reprezenta elementul central de ghidare a sa de-a lungul vieţii. Lupta pentru supravieţuire a devenit mai acerbă ca niciodata poate, idealurile liberaliste ale capitalismului devenind mai degrabă noi metode de înrobire a majorităţii în faţa celor puţini, lacomi si corupţi.

            Contrar acestui lucru, în aceste timpuri în care haosul primează, unii îşi găsesc ca şi punct de sprijin fundamentele religioase la care se întorc ori de câte ori individualismul cedează în a mai mulţumi sau hrăni spiritul uman, de obicei slăbit de lupta pentru supravieţuire şi circumstanţe nefericite sau de bagajul şi presiunile societăţii contemporane. Acest lucru are loc atunci când omul nu poate accepta ideea că poate unele lucruri sunt atât de relative încât, câteodată, pur şi simplu nu există oameni sau societăţi exclusiv bune sau exclusiv rele şi caută răspunsuri statice, absurde şi limitate după care îşi orientează şi justifică acţiunile.

            Fundamentaliştii religioşi recurg adesea la acte teroriste din răzbunare pentru deciziile luate de strămoşii unei naţiuni împotriva poporului lor, din dorinţa de a-şi face conoscute convingerile şi încercarea de a şi le impune ca juste, folosind metode vătămătoare şocante, tocmai pentru garantarea impactului mesajului, pierzând din vedere numărul de vieţi nevinovate pierdute doar pentru că se aflau la locul nepotrivit în momentul nepotrivit.

            De-a lungul istoriei, s-a putut observa că cei care oprimă vor fi în cele din urmă înfrânţi de oprimaţi, iar cei oprimaţi pot foarte uşor să devină opresori, în momentul preluării controlului. Totodată, cei care urmăresc idealurile dreptăţii şi libertăţii şi recurg la forţă şi violenţă pentru impunerea acestor idealuri popoarelor care se opun acestora, nu mai pot fi considerate ca juste tocmai prin faptul că din dorinţa de a eradica regimuri tiranice în state care nu sunt adeptele schimbărilor, ajung să folosească metode tiranice. Acest lucru nu prea pare deloc logic şi din acest motiv după invdarea Irakului şi după capturarea lui Saddam Hussein, toate pretextele de menţinere a armatei americane pe teritoriul irakian, nu pot fi considerate altfel decât un teatru ieftin, lipsă de respect şi o ignoranţă totală cu privire la preferinţele altor popoare.

            Pe de altă parte, teroriştii se folosesc de pasaje sustrase din Coran pentru a-şi justifica acţiunile, fapt care este total irelevant, având în vedere că în Coran este statuată toleranţa faţă de alte credinţe şi religii, aceştia ducându-şi jihadul ( “război sfânt”) şi ucigând numeroase persoane nevinovate pentru a-şi demonstra oarba credinţă şi pentru a-şi face cât mai cunoscute convingerile. Asta ne face să ne întrebăm unde se află victimele în aceste ecuaţii. Poate că în lumea în care trăim, într-o confruntare ca cea de proporţia celei dintre americani şi terorişti, nu mai există raportul victimă/opresor, fiecare având partea lor de vină, jucându-şi ciclic rolurile de opresori. Aici victimele sunt, mai degrabă, persoanele prinse la mijloc în lupta lor, în cazul americanilor victimele au fost civilii nevinovaţi din cele două turnuri gemene şi nu numai, iar în Irak, victimele au fost tot civili (în special femei şi copii) care au murit în raidurile de bombardare a ceea ce se credea a fi o bază cu armament nuclear.

            Din politicile externe ale Statelor Unite ale ultimelor decenii se poate observa un interes semnificativ acordat exploatării de resurse naturale mai ales din Orientul Mijlociu, precum şi afacerile guvernului american cu talibanii din Afganistan când aceştia din urmă reprezentau un mijloc de a obţine resurse de petrol.

            Până la urmă, aşa cum a spus Hobbes, omul se află “într-un război al tuturor împotriva tuturor”. Scopul principal este obţinerea puterii, iar pentru menţinerea acesteia, s-a recurs mereu la mijloace neortodoxe: crime, manipulare, înscenări, şantaj, exploatare de persoane, alianţe alunecoase. Istoria este plină de “poveşti” în care sunt invocate cauze nobile pentru justificarea celor mai josnice acte. Oricât de mult s-ar transforma lumea în care trăim, şi oricât s-ar crede că am evolua, în esenţă, omul este la fel ca la originile existenţei sale şi ar face orice pentru a supravieţui, iar faptul că există tehnologie şi condiţii de viaţă mai bune decât în trecut nu schimbă lucrurile decât prin faptul că, astăzi, toate luptele se dau în cel mai subtil mod, manipularea fiind cel mai important factor al obţinerii de foloase maxime.

"FRONT" COMUN ?!

            Desfăşurarea acţiunilor şi interacţiunilor dintre popoare, civilizaţii sau state a fost dintotdeauna un subiect de eternă dezbatere în care liniile dintre amici sau inamici s-au schimbat constant în lupta pentru obţinerea puterii, iar contrabalansarea puterii unor mari civilizaţii sau chiar dispariţia acestora în timp a devenit unul din procesle obişnuite datorate jocurilor actorilor internaţionali. Recent, datorită globalizării, evoluţia lumii, în general, şi a statelor în particular, nu mai depinde atât de mult de actorii statali, cât de cei non-statali, ducând lumea în care traim la un alt nivel, în care, în ciuda democratizării unui număr mare de state în doar cateva decenii, primează incertitudinea şi haosul. In vremuri in care capitalismul anihileaza suflete si incarcereaza minti, in lupta pentru acerba supravietuire, lupta cea mai acerba este, de fapt, asidua incercare de prezervare a sinelui (ceea ce include impotrivirea spalarii pe creier de catre mass-media, detasarea de "IRELEVANT" si mentinerea sentimentului de empatie viu). Intr-o lume in care majoritatea se calca in picioare, tradeaza, mint, inseala,  cei ce mai tinem la acel minim de umanitate si dreptate CU CINE MAI PUTEM FACE FRONT COMUN? La noi cine se mai gandeste? Pe noi cine ne mai apara intr-o lume in care justitia e oarba, sinceritatea se pedepseste, curajul de a incerca sa fii corect e motiv de pus la zid, sportul extrem de a gandi si emite judecati de valoare (cu argumente viabile, bineinteles) este luat in deradere si tarat la gunoi?!!! 

          Spune-mi tu, cititorule, tu cu cine mai poti lupta cand, fiind singur esti pus la zid si crucificat ? Eu am obosit...Si un somn nu mai e de ajuns, pentru ca nu prea mai poti pune capul pe perna fara sa simti panica zilei de maine, iar cand. secatuit de puteri, atipesti pentru cateva momente apar doar imagini ale ostenitoarei lupte cu nesatului sistem alcatuit din manuta de "smecheri" de la putere si gloata indobitocita si inraita, care nu poate si poate nici nu vrea sa vada mai mult...Ei fac front comun, unindu-si fortele in prostia, rautatea si lacomia suprema....Hai sa facem si noi!, restul, "front comun"!!

Cateodata

Orice poveste are doua fatete.
Veridica-i cea cu cele mai putine pete.
Dar cand ne place sa ne-mbatam cu apa rece,
N-avem deloc drept de apel la regrete.
Invaluiti in singuratate, ne imbatam cu iluzii,
Cand stim mult prea bine costurile minciunii ca "nu suntem singuri".
Paradoxal, chiar nu suntem.
Nu suntem altceva, decat unghere de suflet,
Divizat in egocentrice ganduri izolatoare,
Cum ca nimeni si nimic nu e la fel sub soare.
Imbucurator de trist e, totusi,
Cand observam cat de similari suntem in ale noastre "Of-uri"
Nu vrem sa fim singuri, nu vrem sa fim nici sufocati,
Dar ne place sa fim singuri si ne place sa fim, totusi, adorati.
Nevoia de prezervare a lui "Eu" "minus" dorinta de "noi",
E, de fapt, dispretul de "mine", cand, arareori, "eu" sunt... "voi"!

IGNORATI-MA, VA ROG!

Multi alearga dupa bani, calcand pe cadavre in drumul spre success. Apoi, se leaga de case, masini, haine (lacomi dupa cat mai multe lucruri materiale)… Chiar si acestia doresc sa fie fericiti si iubiti….Doar ca, in goana dupa ceea ce se credeau ca au nevoie pentru a fi fericiti sau pentru a deveni persoane “mai usor de iubit”, se pierd pe ei insisi…Raman cu un vid, pe care nimic din ceea ce banii pot cumpara, nu-l vor umple vreodata. Pentru mine, eu sunt universul meu preferat de explorat, inainte de a trece la a-i “judeca” pe altii. Asa ca, atata timp cat nu fac rau nimanui si nu intru in vietile altora “cu bocancii”, inainte sa ma atacati direct sau indirect, va invit sa faceti o scurta incursiune in propriul suflet si minte(dupa caz) si sa incercati sa aflati de ce urati ceea ce urati atat de mult la mine …poate veti afla cate ceva despre voi insiva! Pana atunci, va rog sa nu imi treceti calea mai mult decat e absolut necesar! Nu doresc raul nici celor care mi-l provoaca, pentru ca oricum sunt legati la ochi, au inima impietrita si creierul amorf. Prin urmare nu am ce sa le cer. Nu am asteptari din partea voastra. Ceea ce-mi doresc este sa fiu lasata in…PACE! Sa nu mai incercati sa-mi scurtati viata prin mijloace care mai de care mai meschine. Poftim un sfat prietenesc: Ocupati-va de viata voastra! Asteptarea mea de la univers este sa fiu IGNORATA COMPLET de voi, cei care nu puteti mai mult de : a manca, bea, respira, a tese ite, a-i discuta pe altii, a le face rau, a minti, a comite tot felul de nedreptati etc!

Pana la urma, calea cea mai scurta catre orice obiectiv, este prin noi insine, nu prin intermediul altora. Cand o sa incetam sa ne raportam la alte persoane si situatii, o sa putem sa ne croim propriile drumuri, exact asa CUM SIMTIM SI STIM NOI ca esre CORECT SI BINE (pentru noi, fara a-I calca pe altii in picioare), NU CUM NE DICTEAZA SI CUM SE ASTEAPTA ALTII sa o facem. Ceea ce e potrivit pentru voi, nu e potrivit pentru mine si vice-versa…

 Eu vreau sa fiu fericita si impacata cu mine insami. Sunt fericita cand vad ca sunt fericiti oamenii despre care consider ca merita. Si mai sunt recunoascatoare ca inca mai exista oameni carora le pasa de lucrurile esentiale in viata…

Asa ca, dragi calatori, stiu ca orice intersectare a drumului meu cu drumurile voastre, o sa fie de bun augur… indiferent de manifestarile voastre. Daca vad ca e nevoie de ajutor, voi fi acolo fara sa mi se ceara. Daca veti incerca sa-mi faceti rau, voi mai invata cate ceva despre oameni si voi incerca sa separ circumstantialitatea drumurilor, mai devreme decat s-ar putea separa de la sine. Azi sunt inca in viata si asta e tot ce conteaza. Nu va voi lasa sa mi-o mai patati cu nimicnicia voastra. Aveti tot dreptul sa adorati circul, sa mintiti, sa inselati, sa tradati, sa fiti egoisti, rai sau prosti. Toate acestea as far away from me, as possible. Acei cativa OAMENI care contaza, déjà sunt acolo pentru mine, no matter what. Cati dintre voi puteti spune asta? Cati dintre voi puteti spune sincer ca daca va pica mastile, mai ramaneti cu altceva in afara de  bucatelele de minciuni penibile, sfaramate peste golul cu care ramaneti?!  

Ce mai face copilul din tine?

In ultimii ani m-am tot cufundat in nostalgii, lamentandu-ma ca mi-e dor de copilul din mine. Ajunsesem sa-mi  fac timp pentru cele mai insignifiante lucruri si cele mai banale activitati. Tot ce mai ramasese din “Dani” era doar pasiunea pentru citit si scris… Apoi, a tot strigat micuta ingenioasa si neinfricata Dani la mine, pana cand, nu de mult, i-am raspuns aproape in totalitate. Nu o mai suprim deloc de ceva vreme si imi e mult mai bine. Dani pe care o cunosc cel mai bine e curajoasa, inventiva, ingenioasa, ambitioasa, artistica, empatica, curioasa, activa, independenta (pe toate planurile),  ii place sa creeze, sa se joace, sa citeasca, iubeste natura si ii place sa rada, indiferent de situatie. Dani pe care o stiu eu nu s-ar fi blocat niciodata in fata problemelor, nu ar fi admis niciodata ideea de esec si ar fi gasit o cale logica si echitabila in fata oricarui impas. Dani pe care o stiu eu, invata cate ceva din tot ce intalneste, insa nu permite nimanui sa interfereze cu ceea ce stie ca are de facut/gasit/trait. “Acea Dani” am fost dintotdeauna, sunt din nou, si nu voi mai permite nici unei circumstante sa suprime vreo farama din esenta mea…Cu toate imperfectiunile (incapatanarea, impulsivitatea, radicalitatea), pentru mine sunt de ajuns, iar cata vreme principiile de baza ale dreptatii ma impiedica sa infaptuiesc mici sau mari rautati, as prefera sa fiu lasata in linistea mea. Referitor la cei care se plictisesc sau esueaza in a gasi ceva interesant in propriul "univers", cred ca, de fapt, nu au descoperit inca ce distractiv si interesant e  sa-si  (re)descopere si sa scoata la suprafata copilul din ei, pentru a le arata calea.

P.S. : Tu de cand nu ai mai “discutat” cu copilul din tine?

Tu ce iubesti?

Si pentru ca toti vorbim de ura mai tot timpul (invaluind, cu venin, totul in jur), haideti sa vorbim un pic si despre sentimente mai armonioase. Hai sa va spun ce iubesc eu! Iubesc oamenii care nu doar exista, ci traiesc; imi plac duminecile in care pot citi si scrie in tihna, iubesc sa cant la pian cand sunt trista, iubesc sa caut acorduri relevante sufleteste, de chitara printre cele 3 corzi care-au mai ramas, iubesc adrenalina pentru ca ma adduce in contact cu copilaria, iubesc sa stau in natura unde pentru o scurta clipa am impresia ca totul e nemiscat, pentru ca in clipele imdiat urmatoare sa simt presiunea timpului in fiecare miscare de frunze, sau de fiecare data cand vad o furnica grabita carand ceva mult prea greu. Iubesc diminetile in care ma trezeste cate o raza de soare, care ma bate usor pe umar, iubesc sa ma plimb singura sub clar de luna, iubesc sa analizez tot ce se intampla in jur, iubesc sa descopar legaturi intre absolut orice, iubesc sa deslusesc mistere; iubesc sa vad oameni zambind, iubesc natura care ma cheama ori de cate ori jungla sociala sufoca si mai iubesc si cand ma invaluie cu tot ce stiu ca am nevoie; iubesc vindecatorii, iubesc oamenii care incearca sa traiasca in armonie, aceia pentru care linistea spirituala este cea care primeaza in lupta cu lacomia fata de ceea ce te fac “ei” sa crezi ca ai nevoie; iubesc oamenii care ma iubesc indeferent de ziduri sau masti. Iubesc primavara pentru tot ceea ce reprezinta in mine si pentru ca ma incanta in toate simturile. Iubesc oamenii care stiu sa fie fericiti la o imbratisare. Si intr-un final, ma iubesc si pe mine, un intreg univers guvernat de yin si yang…(To be continued…)

P.S. TU ce IUBESTI?