marți, 11 septembrie 2012

CHIAR DACA NU LUAM IN CONSIDERARE TEORIILE CONSPIRATIONISTE, LEGATE DE ATENTATELE DE LA 11 SEPT. 2001, NU EXISTA NEVINOVATI. IN AFARA DE VICTIMELE COLATERALE


              În lumea contemporană, am putea fi tentaţi să credem că religia s-a plasat mai degrabă pe un loc cel mult secundar, atât la nivelul societăţii ca ansamblu de indivizi, cât şi la nivelul intrinsec al individului, pentru care tradiţiile şi cutumele religioase nu mai sunt considerate a reprezenta elementul central de ghidare a sa de-a lungul vieţii. Lupta pentru supravieţuire a devenit mai acerbă ca niciodata poate, idealurile liberaliste ale capitalismului devenind mai degrabă noi metode de înrobire a majorităţii în faţa celor puţini, lacomi si corupţi.
            Contrar acestui lucru, în aceste timpuri în care haosul primează, unii îşi găsesc ca şi punct de sprijin fundamentele religioase la care se întorc ori de câte ori individualismul cedează în a mai mulţumi sau hrăni spiritul uman, de obicei slăbit de lupta pentru supravieţuire şi circumstanţe nefericite sau de bagajul şi presiunile societăţii contemporane. Acest lucru are loc atunci când omul nu poate accepta ideea că poate unele lucruri sunt atât de relative încât, câteodată, pur şi simplu nu există oameni sau societăţi exclusiv bune sau exclusiv rele şi caută răspunsuri statice, absurde şi limitate după care îşi orientează şi justifică acţiunile.
            Fundamentaliştii religioşi recurg adesea la acte teroriste din răzbunare pentru deciziile luate de strămoşii unei naţiuni împotriva poporului lor, din dorinţa de a-şi face conoscute convingerile şi încercarea de a şi le impune ca juste, folosind metode vătămătoare şocante, tocmai pentru garantarea impactului mesajului, pierzând din vedere numărul de vieţi nevinovate pierdute doar pentru că se aflau la locul nepotrivit în momentul nepotrivit.
            De-a lungul istoriei, s-a putut observa că cei care oprimă vor fi în cele din urmă înfrânţi de oprimaţi, iar cei oprimaţi pot foarte uşor să devină opresori, în momentul preluării controlului. Totodată, cei care urmăresc idealurile dreptăţii şi libertăţii şi recurg la forţă şi violenţă pentru impunerea acestor idealuri popoarelor care se opun acestora, nu mai pot fi considerate ca juste tocmai prin faptul că din dorinţa de a eradica regimuri tiranice în state care nu sunt adeptele schimbărilor, ajung să folosească metode tiranice. Acest lucru nu prea pare deloc logic şi din acest motiv după invdarea Irakului şi după capturarea lui Saddam Hussein, toate pretextele de menţinere a armatei americane pe teritoriul irakian, nu pot fi considerate altfel decât un teatru ieftin, lipsă de respect şi o ignoranţă totală cu privire la preferinţele altor popoare.
            Pe de altă parte, teroriştii se folosesc de pasaje sustrase din Coran pentru a-şi justifica acţiunile, fapt care este total irelevant, având în vedere că în Coran este statuată toleranţa faţă de alte credinţe şi religii, aceştia ducându-şi jihadul ( “război sfânt”) şi ucigând numeroase persoane nevinovate pentru a-şi demonstra oarba credinţă şi pentru a-şi face cât mai cunoscute convingerile. Asta ne face să ne întrebăm unde se află victimele în aceste ecuaţii. Poate că în lumea în care trăim, într-o confruntare ca cea de proporţia celei dintre americani şi terorişti, nu mai există raportul victimă/opresor, fiecare având partea lor de vină, jucându-şi ciclic rolurile de opresori. Aici victimele sunt, mai degrabă, persoanele prinse la mijloc în lupta lor, în cazul americanilor victimele au fost civilii nevinovaţi din cele două turnuri gemene şi nu numai, iar în Irak, victimele au fost tot civili (în special femei şi copii) care au murit în raidurile de bombardare a ceea ce se credea a fi o bază cu armament nuclear.
            Din politicile externe ale Statelor Unite ale ultimelor decenii se poate observa un interes semnificativ acordat exploatării de resurse naturale mai ales din Orientul Mijlociu, precum şi afacerile guvernului american cu talibanii din Afganistan când aceştia din urmă reprezentau un mijloc de a obţine resurse de petrol.
            Până la urmă, aşa cum a spus Hobbes, omul se află “într-un război al tuturor împotriva tuturor”. Scopul principal este obţinerea puterii, iar pentru menţinerea acesteia, s-a recurs mereu la mijloace neortodoxe: crime, manipulare, înscenări, şantaj, exploatare de persoane, alianţe alunecoase. Istoria este plină de “poveşti” în care sunt invocate cauze nobile pentru justificarea celor mai josnice acte. Oricât de mult s-ar transforma lumea în care trăim, şi oricât s-ar crede că am evolua, în esenţă, omul este la fel ca la originile existenţei sale şi ar face orice pentru a supravieţui, iar faptul că există tehnologie şi condiţii de viaţă mai bune decât în trecut nu schimbă lucrurile decât prin faptul că, astăzi, toate luptele se dau în cel mai subtil mod, manipularea fiind cel mai important factor al obţinerii de foloase maxime.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu