mic dor

Mi-e dor de vremurile in care "casa" de pe norisorul pe care aveam puteri magice era locul meu preferat de joaca (despre care inventasem atatea povesti minunate, incat incepusem si eu sa le cred), de scenetele pe care le inventam la spectacole pentru care ma pregateam, numai ca sa abandonez pe ultima clipa si sa rad cu Iustina-Ioana Petolea, dupa ce colectam banii, de verile pierdute la filme, fete sau baieti, cu iubiri platonice, de care fugeam tot timpul, de alergatul prin gradina, dupa licurici, de zgaiatul cu orele la stele, in speranta ca-mi voi gasi candva locul sub ele; de jucariile improvizate din te miri ce materiale gasite pe fieunde; de oalele de lut (namolul de dupa ploaie), pe care nici nu le lasam bine la uscat, ca le si arunca maica-mea la gunoi; de nucul impunator, care ameninta sa-si arunce crengile batrane peste tot, la fiecare furtuna spectaculoasa de vara; de puiul negru de gaina, pe care n-am reusit sa-l salvez de rasista gaina-mama; de toti cainii pe care ii adunam de pe strada si pentru care eram in stare sa dorm in strada; de povestile amuzante ale bunicului; de momentele in care eram viteaza cu toti, doar ca sa-mi apar sora; de prea putinele ore furate de pian, de ciresul urias, din care santajam lumea pentru ciresele din varf, de desenele sailor moon si de faptul ca in fiecare zi vroiam sa fiu alt personaj; de "tarile", "omul negru", ascunselea, "purec", bambilici, scoala, painile...de vremurile in care aveam puterea sa-mi sterg foarte rapid si usor lacrimile, aruncandu-ma in magia scenariilor imaginare, in care totul era posibil si puteam sa storc bucurii din tot ce gaseam in jur... Mi-e dor de un copil viteaz si plin de solutii, pe care mi-as dori sa-l vad mai des in mine...