La fel ca si tine, sunt doar un nimeni.
De unde sa-ti stiu a spune ce-i rau sau ce-i bine?!
Convoiae de sufletel, umbrite de vina,
Iti trec zilnic calea, dorind sa parvina.
Timid, al tau suflet, ar zace in tihna,
Ostenit de lupte, s-ar bucura de-un dram de odihna.
Unde sa-ti mai muti regatul, sa-mparti iubire,
Cand vezi cum isi fac, din meschinarii, o menire?!
Izbit de ziduri mult prea reci si scortoase,
Simtind pericolul pana la oase,
Te tarasti insangerat, incercand sa il treci,
De parca dincolo ai gasi lumina de veci.
Dar nicicand nu mai pari a-i da de cap,
Intunecatului labirint, in care te-au scapat.
Si inca mai speri, speri si tot speri,
Ca azi se va sfarsi intunericul de ieri.
Si bajbai buimac dupa lumina,
In timp ce launtric urlii-n surdina.
Te rogi in nestire pentru o raza de soare,
Pan-ajungi sa-ti resuscitezi trupul, pe moarte.
De unde sa stii ca ai murit cate un pic, in fiecare zi,
Ca-ntr-o piesa cu surdo-muti, ce oricum s-ar sfarsi.
Si-nainte sa-ti duci tacut mainile la piept,
Te stingi, luptand sa n-ai nici un regret...
Regrete ca nici azi n-ai trait mai mult decat ieri.
Regrete ca n-ai facut destul, incat sa mai speri.
Regrete ca ai uitat sa iubesti.
Regrete ca (n)-ai crezut in povesti.
Suspine dupa cei pentru care nu ti-ai facut timp,
Incercand sa le supravietuiesti celor rai, mult prea aprig.
Lacrimi, dupa visele-ngropate in circumstante nefaste,
Chiar de crezi ca n-ai pornit pe dumuri proaste.
-- Toate-s acolo, in ultima tragere adanca de aer in piept,
Inainte sa pieri, sperand ca ai luptat macar drept.
----- Si asta ti-e viata, drag om cumpatat,
Cand tanjesti naiv, sa mori cu sufletul curat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu