Pe cat de mult m-a deranjat, pe atat de tare am adorat acest
napastuitor haos din sufletul meu. Cum as mai putea canta, dansa, scrie…? Cine
ar mai fi in stare sa creeze, daca n-ar fi haos. Ce poti face cu un puzzle in
care toate piesele sunt la locul lor? Il privesti/critici/admiri si treci mai
departe….In schimp, da-mi haos si-ti pot scoate frumosul din urat sau uratul
frumos! Cat de obositor si, totusi, captivant poate fi jocul nesfarsit al
gandurilor ingramadite in scenarii care mai de care mai interesante, fie ele
grotesti sau idealiste!?!... Sunt un animal rece, care sta la panda, gata de a analiza
tot ce se petece si pe oricine imi intretaie calea…Toate acestea, pana cand ma cuprinde murmurul unei mici
scantei. Acea scanteie de la care totul ia foc. Si ce frumoase si impetuase
sunt flacarile…Aproape ca uit cat de tare doare de fiecare data. Intr-un final,
focul arde tot…raman cu nimic altceva decat dureri incomensurabile…Nici pe
acestea nu le urasc. Ele imi dau sansa sa-mi fiu propriul arhitect, de fiecare
data. Asa ca, da-mi fericire, da-mi suferinta, da-mi ce vrei…Either way, I’ll
grow stronger! De mult nu-mi mai e teama de propriile temeri. Am inceput sa le
iubesc pana si pe acestea, cu tot cu originile lor si sunt convinsa ca o sa
ramana aceleasi, dar, de fiecare data cand nasc reactii diferite din toate directiile,
lucrurile devin interesante… Din acest motiv NU apreciez mai mult omul care ma
aproba. Pana la urma, spiritele tari nu se intalnesc niciodata in adevaratul
sens al cuvantului; - ele se ciocnesc, aparent din intamplare, si atunci incep
din nou scanteile… Oare cum au unii timp sa se plictiseasca?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu