Uneori mai fugim...

De la o varsta (nu stiu exact de cand), observ ca fug de oameni. Fug de cei care-mi pica bine la suflet si minte, pentru ca i-as putea indragi prea tare si tocmai atunci, ei si-ar putea lua zborul, uitand sa revina.  Pana nu demult, fuga asta obisnuia sa ma arunce in cate doua brate aparent prietenoase, care desi nu-mi picau cel mai bine, erau linistitoare pentru o vreme. Dar acolo unde exista o prea mare siguranta in cele doua brate, care te prind in goana dupa liniste, pericolele sunt mai mari decat daca ai infrunta oamenii care-ti misca spiritul in totalitate. Cei care ne misca in totalitate nu sunt cei pe care ii observam in multime ca fiind cei mai "simpatici" barbatei sau cei mai aratosi macho-men attention-whore wannabes. Ei sunt oamenii pe care ii descoperi intr-o fractiune de secunda, intr-un moment critic al vietii tale; ei sunt cei pe care ii recunoastem instant intr-o reactie oglindita, dupa un zambet sincer si complicitar la cea mai proasta gluma de-a noastra. Aici ma refer la acele persoane care-ti zdruncina intreaga fiinta, la nivel mental si spiritual, in cele din urma facand intregul tau trup sa vibreze inspre tot ce inseamna ei, ca si intreg. Si de voi fug, da! Si fug de teama ca n-ati putea recunoaste aceleasi lucruri in mine, iar oamenii nu pot sa stie cine esti si cum esti, daca nu ii intereseaza sa te priveasca. Degeaba te vad, daca tu nu ma vezi. De cele mai multe ori, ma vezi mult prea tarziu. Da! Exista "prea tarziu"... Si ma intristeaza sa observ cum nu mai simt nimic. Imi plang sentimentele-ngropate, la fel cum imi plang apropiatii morti. N-as vrea sa fie totul atat de amortit, sec, dar este. Ultima data cand mi-am lasat fiinta zdruncinata si complet acaparata, nici nu stiu cum, cand, unde si de ce s-a dus totul dintr-o data... Apoi am gasit niste brate "caldute". Nu sunt nici ele bune. Nu sunt capabile de intelegeri prea profunde, deci te vor rani involuntar cu lipsa de logica, din fiecare actiune. Cate o greseala din fiecare, e suficienta sa-ti dai seama ca nici o varianta nu e buna. Asa ca, ce mai e de facut?! Bati in retragere din apropieri mai intime, la primul mic semn de neregula. Intre timp, zilele si anii se scurg muncind, dormind, mancand, uneori razand, alteori plangand, dar de cele mai multe ori SINGUR. Singuratatea e sanatoasa si ea, dar pana la un punct. Si uite asa, de ani de zile fugim de teama ca nu cumva singuratatea indelungata sa ne impinga in brate apatice. Si, totusi, ma intreb cum de mai putem spera, cateodata...

Tu la ce visezi?

Pe langa planurile pe care ni le facem si pe care ni le adaptam, in functie de cum bate vantul din directii obtuze, mai si visam, la lucruri simple, ce par atat de indepartate si utopice. Ador sa profit de orice moment, sa mai visez. Mereu ma visez printre nori, in lumi in care doar rasetele imi dau dureri...de abdomen. Acolo esti si tu. Ne iubim, ne jucam, radem, ne imbratisam, ne sorbim bucurosi, din priviri. N-am cautat niciodata pe nimeni si nimic, dar daca ar fi sa te gasesc, stiu cum as vrea sa te vad. Tot ce-i bun in mine, as vrea sa citesc printre randuri, in tine. Si stiu ca am si atatea defecte, incat le-am pierdut numarul. Stiu ca sunt al naibii de sarita, incapatanata si putin aroganta, cand mi-e teama de oameni. SI stiu ca un "nu-mi pasa!", aruncat la nervi, ma indeparteaza si mai tare, uitand ca si restul sunt la fel. Dar cand visez, nu mai am frica de nimeni si nimic. Acolo si atunci, ne iubim, fara scuturi tematoare, fara respingeri, fara complicatii, fara rautati, fara orgolii. De multa vreme nu a mai fost asa, in realitate...si de-asta ador sa visez la tot ce-mi pot imagina ca-i bine. Si cand nu mai pot face fata, ma agat de un fir imaginar de ata, pentru un dram de speranta.

offf

Vrei sa minti, du-te la alta masa! Daca tot esti la masa mea, nu ma minti in fata! Daca tot ma minti in fata, minte despre tine! Dar cand alegi sa ma minti in fata, in ceea ce tine (sau n-a tinut niciodata) de mine, in mediocra si irelevanta noastra intersectare, in care nu esti mai mult decat un simplu figurant de doi lei, nu mai bine iti tragi un glont in cap, de penibilitate, tupeu si prostie?! Just sayin'... Hai, poti face planetei o favoare, ca si-asa e plin de cei ca tine!

NU!

NU! Nu pot sa suport prezenta oamenilor care tin mortis sa iti intre in spatiul vital, incercand sa te otraveasca, prin tot felul de nimicuri inutile, la care nici nu concepi sa "contemplezi" vreodata, pentru ca nu ai cum. Timpul asta, si-asa limitat, de la natura, e oricum presarat cu tot felul de evenimente, responsabilitati, provocari pe care ni le scoate viata in cale, fie ca le vrem sau nu. Totusi, in tot acest tumultum de haos, bucurii, angoase sau furatele momente de pace, cand sa mai ai timp de rautati? Nu avem timp, de multe ori, de binele pe care il merita cei pe care-i iubim si i l-am putea da cu usurinta. Cum au unii timp si enrgie sa iteasca planuri meschine, sa te traga cu orice pret spre namolul lor sufletesc. De unde atata putere?! Eu, personal, cand ma gandesc la cum sa fac fata rautatilor si negativismului unora, obosesc numai gandindu-ma la cum sa ma feresc mai bine de astfel de "sugative" fara scop.
Acasa, din fericire, cand sunt doar eu cu mine, sunt un om linistit, fericit, uneori nostalgic, alteori vesel. Totusi, din pacate, circumstantele ne arunca in cale oameni care, ne-ar lua si aerul, daca ar putea, dupa ce ne trag pe scenele penibile desprinse parca dintr-o  imaginatie stricata, pentru ca nu o pot numi altfel.
Nu! Nu mai veniti spre mine! Fiti voi vedetele scenariilor mai mult decat denaturate!! Multumesc pentru atentie! Dar NU, multumesc! Prefer inexistenta!
Deci, NU! Cauta-ti alt partener de jocuri murdare, ca nu ma pricep, iar un dus nu poate spala mizeria cu care ai de gand sa ma spoiesti! Multumesc, calator-lipitoare, care te hranesti cu drame inutile! Lasa-ma in linistea mea! Sunt insingurata, dar nu ma simt niciodata singura sau incompleta. E totul bine. Multumim pentru expunerea ostentativa de noroi sufletesc, dar NU! NU esti binevenit in spatiul meu vital. Au revoir! ;)

Delete.

Starile de visare si anxietate nu sunt putine
Si sunt ca un ocean tulburat, in adancuri, dar cu valuri line,
Care se revarsa timid peste tarmuri, cautandu-te,
Insa se-ntorc mereu in larg, despartindu-ne.
E un infinit de diferente inte noi,
Iar cand cred ca te am, iarasi vin ploi.
Si parca nu-mi spala nici macar un pacat,
Dintre toate cele pe care inca nu le-am uitat.
Macar de ar ploua marunt a uitare,
Sa simt usor cum nimic nu mai doare...
Sa fiu rece si nemiscata in tot,
Sa prind un mic firicel de noroc,
Sa pot fi libera sa ma intorc...
Sa ma intorc la mine iar si iar,
Intr-un loc in care, macar pentru o zi, sa pot sa dispar.
Sa zbor departe, in rosiaticul vazduh de la apus,
Iar cand ma-ntorc, sa te gasesc macar intredeschis.
Sa-mi lasi o portita de suflet crapata,
Unde sa ma pot adaposti, ca altadata!

Keep it real! :)

     E o candoare si o finete, la oamenii sinceri, pe care nu ai cum sa te superi, indiferent cu ce adevar te "lovesc" peste orgoliu. Azi am fost palmuita cu o realitate, care poate nu mi-ar fi placut, daca m-as fi privit doar pe mine si situatia mea actuala. In imaginea de ansamblu, insa, decizia unui om de a face ceea ce e corect, in ciuda tuturor asteptarilor, mi-a luminat seara.
In adevar sau provocare, adevarata provocare este sa fii sincer cu tine insuti si cu ceilalti. Acest om a reusit. Nu s-a angrenat in jocuri meschine, nu a "jucat" pe nimeni. Asa ca, dragul meu om, te respect pentru faptul ca mi-ai respectat suficient de mult existenta, incat sa fii sincer! Te respect, pentru toate zambetele pe care mi le-ai daruit. Te respect pentru faptul ca incerci sa faci ceea ce este corect. Te respect pentru ca inca nu ai uitat ca in viata trebuie sa lupti, pentru oamenii pe care ii iubesti.
     Pentru mine, faptul ca inca mai gasesc oameni, in toata mocirla asta de masti, este mai important decat orice alta realizare. Parca nu te mai simti atat de singur, chiar daca acesti oameni au drumuri separate. Ma bucur sa ii descopar...ma bucur sa stiu ca respira, ca traiesc, ca incearca sa faca ceea ce e corect, ca sunt sinceri, in ciuda asteptarilor si castigurilor pasagere pe care le-ar putea avea din amagiri. Cu curaj, inainte, dragii mei! Ma bucur ca existati! :)
    In fapt, nu am pierdut nimic, dimpotriva! Am castigat un sentiment de respect si caldura, fata de un OM. Daca citesti vreodata ce am scris aici, afla, te rog, ca nu m-ai suparat cu nimic, niciodata, ci m-ai castigat de partea ta, iremediabil si irevocabil. Sunt mandra de tine, no matter what! Keep it real! You're one of the great ones!!!! :)

Bad timing

Nu cred ca marea majoritate a vietii a unora dintre noi, se mai poate pune pe seama "ghinionului"...Incep sa cred ca nimeni nu mai e vinovat de nimic...nu e o conspiratie universala, nu e ghinion, nu mai sunt nici macar alegeri proaste, nici oameni nepotriviti....e doar.... bad timing, in toate, de parca, in momentul "furtunii", toate scenele par a fi rupte dintr-o crunta comedie neagra. Dar e ok...Hei, as long as we're still breathing, we have to keep on fighting, hoping, for brighter times. Hai, sa ne mai fie si bine (macar un pic asa, ca sa mai avem macar un mic firicel bun de care sa ne agatam, macar pentru o vreme). Sa vina vara peste tot(i), cu caldura, lumina & all that wonderful bullshit! E musai! :)