amprenta de "bine"

Parca eu te-am “inventat” pe tine drept si bun. Parca sufletul meu te-a creat din curcubeul, cu un picut de soare timid reflectandu-se pe asfaltul umed, din ploaia de vara de pe strada Poiana Stelei si mirosul de dinaintea furtunilor cu tunete si fulger, cand frunzele desprinse din nucii imensi din gradina copilariei, dansau haotic peste tot si toate…din adierea usoara si invaluitoare a vantului caldut dintr-o perfecta seara de vara…de sub ciresul de unde priveam norii si derulam in minte povesti fanteziste despre alte lumi… de pe meleagurile pe care le strabateam, cautand cascade sau cine stie ce alte minunatii pe care natura parea sa le tainuie cu mult tact….din cei mai inalti copaci, pe care ma cataram si de unde visam ca pot zbura peste tot si toate si nimeni si nimic nu ma va mai putea rani vreodata…

 De acolo te stiu eu pe tine…din tot ce-am visat vreodata ca va fi bine.  Acesta esti tu…Sau asta imi imaginez ca esti tu pentru mine, suflet drag. Culmea! Te doream camarad, nu calator si totusi, toate cele de mai sus nu mai sunt acum decat in mine. Toata partea aceea buna a turbulentei copilarii dificile, toate sentimentele placute in care ma refugiam, tot ce a fost bun si magic, toate acele momente le regasesc in tine in cel mai ciudat mod cu putinta. De asta si nu numai, zambetul tau il produce mereu pe al meu. Imi amintesti de echilibrul din mine atat de bine, incat stiu ca impreuna suntem ca niste domenii complementare, functionand aproape perfect. Esti atat de departe si atat de “parte din mine” incat deseori mi-e teama ca existi doar in imaginatia mea. Cred ca asta e temerea mea. Da…ce gand egocentrist – acela cum ca existenta mea ar fi necesitat-o pe a ta, astfel ca ar fi creat-o dupa nevoile sale cele mai stringente… Parca mai e o vesnicie pana cand te voi atinge din nou. Parca nu se mai termina asteptarea, nici macar dupa ce te-am gasit. E asa frumos cu tine, incat parca intentionat universul a decis sa te tina departe… Cu toate astea, departarea mi te-a dezvaluit si mi te-a dat mai aproape decat credeam vreodata ca poate fi cineva. Tu esti pentru  mine tot ce rezoneaza cu orice idée de “bine” din mintea si din inima mea.

Totusi, privirea iti e confuza si tie uneori, om drag.  Pana si in intunecimile tale, stiu drumul spre lumina, dar oare chiar vreau sa stiu de ce ti-e tie teama atunci cand esti doar tu cu tine?! Oare si acolo esti ca mine, pentru ca n-as stii daca-i rau sau bine.