winter holidays....

Wow , ca in fiecare an de Craciun, toata lumea devine in mod "miraculos" mai buna, mai iubitoare, mai toleranta, mai altruista, dupa ce in timpul anului au facut exact invers....Let's cut the crap!... Daca in general nu esti un tip/a bun/a, in nici un caz nu pacalesti pe nimeni daca incerci sa-ti speli mocirla de pe maini in circul care are loc in fiecare an pret de cam 2 zile. Frate, de unde atata ipocrizie, de unde atata bunatate asa dintr-o data, de unde atata fericire, noroc si sanatate in sms-urile pe care le primesc in fiecare an? Cateva cuvinte aruncate in mod robotic intr-un dispozitv "rece" , poate chiar o atentie pt cei dragi pe ici p colo si gata, ne-am spalat pacatele pe anul asta... de anul viitor o luam de la capat cu nesimtirea, rautatile si asa mai departe, dar nu-i nimic domne, ca la sfarsitul anului iarasi ne spalam pe maini si devenim toti buni crestini sau daca nu crestini, macar buni, sau daca nu incercam sa devenim, macar ne prefacem, nu??? ...let the SHOW begin!

Intotdeauna mi-au placut sarbatorile de iarna ca si idee si asta nu pentru gesturile mecanice pe care le-as putea face, ci pentru simplul fapt ca imi amintesc de copilaria de care mi-e tot mai dor cu fiecare zi ce trece, de bradutul acela luminat si impodobit care mereu mi-a dat un sentiment de siguranta si de multeeee multe alte detalii in care nu vreau sa intru... Pe masura ce crestem incepem sa vedem si substraturile si minusurile acestor sarbatori. Fiecare persoana are formata, in capsorul ei, o anumita conceptie despre cum ar trebui sa decurga aceste zile. Mda, e un program bine stabilit de membrii familiei, cu care trebuie sa stai pt ca deh', e sarbatoare de familie, desi poate tu nu prea ai parte de liniste sau afinitate pentru anumiti membrii din diverse motive, dar nah, e sarbatoare si te fortezi un pic sa rezisti ca e totusi familia ta, desi tu nu esti fericit si te simti constrans din toate partile. Eh, aici intervine o dilema , cum se face ca familia ta , care te iubeste neconditionat (cel putin teoretic :p ) devine egoista si te tine langa ea tocmai in niste momente in care ar trebui sa fie mai toleranti. Totusi, acest lucru nu este valabil pt cei care se simt bine in sanul familiei. Dar de obicei, cand se strang neamurile, de fiecare data se dezgroapa morti si se disputa tot felul de absurditati. Numai cand ai o familie mai restransa te poti numi norocos stiind ca poate ai parte de niste sarbatori linistite, invaluit de afectiune in sanul familiei, dar stop!...nu traim in basme...
Am un puternic si intemeiat presentiment ca si anul acesta o sa fiu singura, ca o sa ma absoarba prea mult tot felul de lucruri marunte, tot felul de aberatii pe care incerc sa le descifrez sau sa le duc la bun sfarsit. Deja totul se rezuma la date, acumulari de date, deadline-uri, jocuri insipide....intre timp se mai asterne un deget de praf pe sufletul meu... E ciudat cum ne robotizam odata cu trecerea timpului, uneori am impresia ca eram mult mai logica la gradinita, am impresia ca stiam mai multe lucruri despre mine in liceu. Uite ca anul acesta n-am chef sa fiu altruista si simt nevoia sa ma redescopar, mi-e dor de mine, de gandurile mele, de puterea pe care o aveam inainte in a lua anumite decizii fara a privii inapoi, mi-e dor de mine cea dinaite de a lasa garda jos....Zambesc si plang in acelasi timp, m-am nascut ca sa mor si sa renasc la nesfarsit pana cand timpul isi va lasa amprenta si asupra trupului, nu numai asupra sulfetului... Si ca sa nu ne indepartam prea mult de la spiritul festiv si sa nu devin prea deprimanta cu privire la intrarea in noul an, sa spunem ca odata cu inchiderea unei usite (nu se deschide alta) se deschid noi orizonturi pentru fiecare dintre noi...

Sper ca prietenii mei se simt mai bine, sau macar sunt productivi:)). Eu presimt ca ma voi plictisi ingrozitor: masina e pe butuci, de licenta nu ma apuc pana nu fac ordine in haosul din capul meu, in casa mor de frig, netul merge greu, linistita nu prea stau ca mereu e agitatie pe aici (dar o agitatie plictisitoare de genu' :" mult zgomot pentru nimic" la propriu)...

si asa de incheiere: Merry Christmas!...in fact FUCK THAT!!! just have a great life!;), la naiba cu toate protocoalele astea menite sa ne inlantuiasca... fericirea e conditionata de libertatea fiecaruia de a si-o crea sau alege...so : FUCK CHRITMAS! FUCK EASTER! FUCK NEW YEARS EVE! FUCK THIS STUPID JUNGLE OF CHAOS WITH FALSE IMPRESSIONS OF ORDER AND STUPID RULES!

death

Throughout the centuries death has been a highly debated issue and yet, paradoxically, is one of the most intriguing mysteries of life, which challenges human imagination each time it is brought into discussion.

To begin with, along the history, and also nowadays, one has to reckon with particular ideas unleashed by certain religious cults or cultures. These groups promote the idea of a life lived in abstinence of all types led to extremes with the hope that the soul would find its eternal peace and happiness after death.

Although, this fact raises another suspicious questions: aren’t they using death just as another way of manipulating the witless mass, since they have no proof that could make people gasp with astonishment in seeing one of their kind returning to relate the “tale”. That would be a believable argument which can only be fiction, at least until now, as long as the laws of the natural contradict the probability.

However, on the other hand, the occurrence of events in one’s life determines some to be indifferent towards this inevitable and obvious part that resolutes our lives, not fretting over the danger that might be on their footsteps when they’re less attentive. From the very beginning of one’s acquaintance with the world death stands aside and awaits every second, minute, day, year, moment to catch you by surprise and from there on, it is all only supposition.

Also it is odd how differently each of us sees death. For instance, in some cultures the mourning is held by wearying white instead of black, some party and some cry, and maybe after all is only a matter of education the way one looks at death from outside the box. But do they feel the same way when their time comes, or they fret and wonder over the ominous action that is about to happen.

Moreover, in some religions death is related to a linking task between the past life and the life one is about to experience, therefore it isn’t regarded as dramatic and decisive here as in other cultures.

Death isn’t always regarded as something ominous, in fact, for some, the picture of an imminent death has meant the beginning of their real life. It is awkward and also refreshing for someone who found his life uninteresting and himself lonely, notunderstood, abandoned, practically on the edge of braking down, who tries to commit suicide and fails. For them the moment when they are about to die they realize that even the misfortunes were happy moments in comparison to inexistence. The fear that we might find nothing after we die, not even spiritually speaking, the curiosity of what may happen next and the perfect illusion that we all have a purpose in life(no matter how small) keeps us alive.

One tries to convince himself all his life that he is special throughout a life-time work, a contribution to the world so that in the end he could realize that he is no more than another passenger, who will be lost in time space and materiel. Eventually we are all just like the stars that die in the universe and another ones are born…it is just the circle of life that never ends.

If the human race comes to an end, there will be another race to replace it, there’s no such thing as DEATH, it is only a regeneration of the system we live in, only the egocentricity could make us believe that death really exists…In the end are we even that much important?

Taking all into account, it is all a game of hide and seek and it is only a matter of time (more or less) until we will disappear forever…or maybe NOT! We shall live, die and see by ourselves if any of these matters, because the only main cause of death is LIFE itself.

vesnicul conflict intre generatii

Sunt deja cateva zile de cand am terminat cu sesiunea si cu maririle si in afara de scrierea raportului de practica nu mi-a mai ramas nimic de facut decat sa ma odihnesc, sa ma relaxez, sa scot afara stresul acumulat in timpul sesiunii. Stres datorat nu numai examenelor ci si multitudinii de evenimente (mai putin bune) care au avut loc in ultima perioada si care nu ma implica in mod direct, dar ma framanta pentru ca afecteaza persoane la care tin foarte mult si nu stiu ce si cum sa mai fac sa fie bine.

Ei bine, problemele sunt legate de familia mea si nu ma refer la probleme "normale"(sau ceea ce as fi putut numi normal pana nu demult) de familie, e un lucru pe care chiar nu pot sa-l inteleg... Sunt absolut convinsa ca in orice familie exista probleme care pe fiecare ne afecteaza sau ne directioneaza in viata (constient sau inconstient) sa actionam intr-un anumit fel si cred cu fermitate ca nici un parinte , oricat de mult ar incerca, nu poate fi lipsit de greseli in privinta educatiei copilului sau, dar oricat de mult ne-ar enerva sau supara aceste persoane care ne-au dat viata sunt singurii care ne iubesc indiferent de gradul de inteligenta de care dam dovada, indiferent de cat de urati suntem, de statutul social pe care il dobandim si indiferent de greselile pe care le facem (bineinteles aici se excepta cazurile de parinti cu probleme psihice care isi molesteaza copiii sau ii vand pentru a-si repara casa si asa mai departe - cum am mai vazut prin ziare - un lucru exrem de ingrijorator pentru o societate ce pretinde a fi civilizata) si merita respect macar pentru faptul ca poate au renuntat la o parte din viata lor pentru a face loc unor noi suflete.

La mine in familie, mama a renuntat mult prea devreme la copilarie schimband-o pentru o viata de adult plina de responsabilitati care veneau din necesitatea de a ma creste pe mine (care am aparut prima) :) de a face fata unor socrii oarecum pretentiosi si unui sot destul de dificil pe atunci, crescand practic odata cu mine. Tata, n-a avut o viata mai buna si desi este un om mult mai inteligent decat media cu o vasta cultura generala, la ora actuala este un simplu muncitor indiferent si care indiferent de faptul ca a avut potential intelectual nu a putut sa-si urmeze visul datorita problemelor de familie pe care le avea pe atunci. N-ar trebui sa le gasesc nici o scuza pentru ca daca vrei ceva cu adevarat, treci prin orice si tot iti realizezi visul , sau macar nu te lasi pana nu incerci fara sa gandesti ca e prea tarziu, pentru ca de fapt niciodata nu e, dar crescand sub ochii lor, fara sa-si dea seama am avut timp sa-i analizez incat sa observ ca indiferent de ambitia sau lipsa ambitiei de care au dat dovada in (ne)realizare visurilor lor, mereu au incercat sa ne sustina pe mine si pe sora mea in aproape tot ce am decis sa facem. E adevarat ca n-au fost parintii perfect, poate ca nu au stiut mereu sa ne inteleaga sau sa ne asculte, poate ca nu au utilizat nici cele mai bune metode pentru a ne face sa intelegem anumite lucruri, dar macar au incercat.

Cat despre mentalitate, echitatea in tratamentul educatiei "fraterne" nu pot sa spun ca a existat vreodata, eu fiind sora mai mare asteptarile erau mai ridicate la mine decat la sora mea, la fel ca si responsabilitatile (niciodata n-am putut sa inteleg de ce; presupun ca e o chestie d genu' cum ca eu ar trebui sa dau exemplu sau astfel de pretexte care mie mi se par ilogice, dar in fine). Oricum, eu nu am dreptul sa-i trag la raspundere indiferent de cum s-au comportat cu mine, avand in vedere ca nici eu n-am fost un copil prea pasnic:D. Desi la scoala aveam rezultate mai mult decat bune, in viata de zi cu zi eram tare problematica si acida, aveam numai altercatii in care ma gaseam involuntar doar pentru ca niciodata n-am putut sa accept jigniri si umilinte din partea unor copii "de bani gata" care habar n-au p ce lume traiesc.

Astazi tatal meu se chinuie cu doua servicii si munceste de dimineata pana seara tarziu in fiecare zi la cei 49 de ani ( sa se ia aminte ca celor de varsta noastra le-ar fi greu chiar si acum cand fizicul le permite sa munceasca, sa muncim chiar si cu jumatate de norma) + ca are si probleme destul de serioase de sanatate. Mama, se chinuie si ea cu un servici unde aproape in fiecare zi trebuie sa suporte aerele de superioritate si razletele jigniri fara motiv ale patronilor ( si nu stiu de ce aces lucru este inca privit ca normal la noi in tara... ar trebuie sa se ia atitudine pentru ca exista anumite drepturi ale muncitorului care in "iubita" noastra tara sunt incalcate aproape peste tot zi de zi si ne mai miram de ce nici o treaba nu se face asa cum ar trebui. Cand nu exista motivatie financiara, macar sa existe tratament uman, domne'!!), pentru ca mai apoi sa vina acasa dupa o zi istovitoare de munca si sa trebuiasca sa mai faca si anumite treburi prin casa. Si sunt mai multe probleme pe care le au si nu vreau sa le mentionez acum pentru ca nu as mai termina nici pana maine:)), dar cert este ca toate acestea sunt pentru noi, pentru mine si sora mea. Ei nu au mai facut nimic pentru ei insisi de multa vreme....

In fine...ar mai fi o persoana, care imi doresc sa poata sa constientizeze cat mai curand ca intotdeauna a fost favorizata de toti membrii familiei, care spre deosebire de tratamentul exigent pe care l-am primit eu, a avut parte de mult mai multa libertate de desfasurare si careia mereu i s-au acordat circumstante atenuante si asta pana nu e prea tarziu. Acestei persoane tin neaparat sa-i sugerez sa reflecteze un pic de cate ori au fost trecute cu vedere greselile ei oricat de mici sau mari au fost, oricat de nedrepte au fost actiunile ei si sa-si dea seama ca acesti oameni, chiar daca au gresit in anumite privinte ar trebui sa li se acorde circumstante atenuante tocmai pentru ca datorita lor traieste si are anumite conditii (care e posibil sa nu fie cele mai bune, dar nici cele mai rele). Iar daca parintii (carora le suntem datori macar cu viata) pot sa ne ierte noua iesirile, greselile si sa ne iubeasca oricate necazuri le-am face, cred ca ar fi cazul ca si noi macar sa le trecem cu vederea faptul ca din dorinta de a ne da o anumita educatie apeleaza la metode care poate nu ne plac sau din dorinta de a ne proteja vor macar sa stie ce e cu viata noastra...si asta pentru ca orice ar fi lor le pasa.

Oricui ii este foarte usor sa se victimizeze, sa fuga de responsabilitati, sa nu-si asume faptele invinuind un anturaj prost(poate), dar pana la urma orice decizie sta in capacitatea noastra daca vrem sau nu / daca ni se pare corect sau nu sa o facem la un moment dat si mai ales cand persoanele carora le facem rau sunt nimeni altii decat persoanele care ne-au dat viata.

Eu, personal, chiar daca n-am avut cea mai inocenta copilarie ( cu floricele pe campii si alte tampenii) le multumesc parintilor ca m-au ajutat sa ma maturizez mai repede, sa nu fiu influentabila si ca au incercat totusi sa arate ca le pasa (chiar daca uneori nu prin cele mai bune metode) si ca au facut tot posibilul sa ne fie bine mie si surorii mele chiar cu pretul fericirii/implinirii lor...

Exisa anumite persoane care sper sa constientizeze, ca nici ele nu sunt perfecte si nu au nici un drept sa pretinda de la parinti acest lucru si mai cred ca ar trebui sa mai treaca din cand in cand cu vederea anumite iesiri sau lipsuri de-ale lor, avand in vedere ca si ei le-au iertat si le-au trecut cu vederea atatea fapte de-a lungul vietii .... daca n-au avut mai multe posibilitati ar trebui sa muncesti TU ca sa poti face ceva cu viata ta si sa vezi cat de greu e sa te intretii singur ( mai ales sa mai ai si niste copii) , iar daca alte persoane pe care tu ii consideri prieteni sau apropiati de sufletul tau fac anumite gesturi sau ti-au facut de cateva ori un moft asta nu inseamna ca o fac neconditionat precum parintii tai si sper sa nu-ti dai seama prea tarziu de acest lucru... Poate ca nu conteaza parerea mea si tocmai de aceea iti cer tie sa te gandesti mai bine si sa pui in balanta cat cantareste o viata intreaga de intamplari pentru tine...si cat reprezinta pt tine familia care te-a considerat mereu o prioritate si cat de mult permiti tu denigrarea acestei familii de catre anumite personaje care nu merita nici macar pe sfert respectul parintilor tai si care nu au cuvant, poate, nici macar in fata ta...

In fine, oricine stie ca orice ar face o persoana, parintii sunt meniti de la natura sa il ierte, dar asta daca mai ai cui sa-i ceri iertare....:(... De asta, trebuie sa avem grija cu cine suntem nedrepti si cat ii afecteaza pe cei din jur actiunile noastre, iar daca s-a intamplat sa gresim este de preferat nu numai sa constientizam ci si sa rezolvam lucrurile pana nu e prea tarziu (si aici nu ma refer numai la cei ce ne-au dat viata, ci si la persoanele cu care intram in contact zi de zi), iar in caz contrar sa nu ne miram daca am cules ceea ce am semanat...

Mastile...

Zilnic vad atatia oameni pe strada indreptandu-se grabiti catre o destinatie prestabilita (sau nu) numai de ei stiuta, ca niste pioni ce au prins viata pe o imensa tabla de sah, dar care acum se misca haotic fara nici o regula, se misca agale prin jungla coplesitoare in care si respiratia imi devine tot mai sacadata cu fiecare pas pe care il fac.

M-am saturat de mastile pe care vi le afisati in fiecare zi din disperarea de a fi acceptati chiar si de oameni pe care nu-i agreati , m-am saturat de oameni care ma critica pentru ca am curajul sa spun transant ceea ce altii nu pot, m-am saturat de folosirea termenului ' prieten ' in vocabularul fiecarui(ei) tradator(tradatoare), m-a saturat de favorizarea prostiei in detrimemntul oamenilor care chiar au ceva de spus, de asa-zisul sistem politic si social (nu numai al tarii noastre), de mentalitatea majoritatii care nu poate si nici nu vrea sa vada dincolo de aparente, de oameni fara ambitie, de aerul ipocritilor pe care ii vad zilnic si cu care inevitabil intru in contact pentru a-mi manca din timp cu lucruri complet banale, superficiale si nefolositoare (da, acei oameni care iti turuie o ora de unde si-au luat o bluza, cum arata, cat a costat si alte tampenii, aceia care din lipsa de ocupatie si viata personala se ocupa de analizarea vietilor altora …oameni buni : chiar NU-MI PASA !!! ), m-am saturat de oamenii care nu pot si nici macar nu incearca sa asculte, de faptul ca desi traim intr-o era in care avem toate mijloacele de comunicare la dispozitie NU MAI STIM SA COMUNICAM, cumva ne-am pierdut undeva intre acest schimb rece de informatie bruta, m-am saturat de cearceafurile si perna care imi sunt martorii framantarilor de ore intregi inainte de un somn tulbure…

M-am saturat de voi toti, de superficialitatea voastra, de problemele voastre ' existentiale ', de problemele mele, de familia mea, de neintelegeri, de soarele care imi incalzeste zilnic amagitor exteriorul…

Mi-e dor sa nu stiu pe nimeni si nimic....Mi-e dor de natura in esenta ei cea mai pura, mi-e dor sa fiu un om linistit.


Pana la urma, desi suntem o individualitate si trebuie sa ne comportam ca atare, totul se rezuma la cat de mult si cu cine isi permite fiecare sa arunce mastile la gunoi, cat si pe cine suntem dispusi sa ascultam, cum si de la cine sa invatam un lucru, fie el cat de mic. Eu personal, nu cred in unicitate autentica, desi intotdeauna m-a dezgustat orice forma de imitare si n-am imitat niciodata pe nimeni (decat involuntar, poate), insa sunt sigura ca poti gasi cate putin din tine in fiecare dintre acesti oameni cu care intri in contact, pe care ii studiezi, apreciezi, iubesti, urasti sau judeci, astfel invatand mai multe despre propria persoana.

Si revenind la inceputul acestei postari, doar pentru ca stiu ca exista atatia ‘out there’ care simt la fel si care s-au saturat de acest val de ignoranti care ne ia cu asalt, in naivitatea mea, sper ca macar sa se mai echilibreze balanta si sa deschida mai multi oameni ochii nu numai cu privire la efectul negativ/pozitiv pe care il au asupra celor din jur, ci si cu privire la propria persoana, pentru ca pana la urma suntem stapani partiali pe propriul destin si nu totul se rezuma la ‘voia sortii’, ci de la un moment dat mai suntem si vinovati de unele lucruri care ni se intampla sau de reactii pe care le declansam asupra celorlalti ...

Hai sa mai aruncam din masti, hai sa invatam sa ascultam, hai sa comunicam cu adevarat, hai sa visam la o lume si la o viata mai buna si sa facem ceva in privinta asta, hai sa imbratisam si cealalta latura a naturii umane (capacitatea de a emite judecati de valoare si de a constientiza anumite lucruri, nu numai latura conflictuala, datorata superficialitatii si iluziei de superioritate a fiecaruia dintre voi/noi), hai sa fim OAMENI!

contradictii matrimoniale

Ieri cum stateam linistita si plictisita pe mess, deodata ma trezesc din starea de reverie cu un buzz violent intr-o fereastra d mess. Era o fosta colega de liceu cu care n-am avut prea multe tangente in timpul liceului, adica, sincera sa fiu, nu era una din persoanele careia puteam sa ma destanui:))...Interesant este ca de cateva luni mai intra sa ma intrebe in ce "stadiu" mai e viata mea amoroasa ca si pretext pentru a-si face introducerea in viata ei ...Deja de ceva vreme imi spune ca ea si prietenul ei se pregatesc de nunta, ca nu mai pot sa astepte, ca trebuie sa se casatoreasca si ei si alte bla-bla-uri care imi intorc stomacul pe dos (si nu din cauza romantismului cu care ar fi vorbit despre acest lucru, ci din cauza indoctrinarii cu care vorbea, ca si cum ar fi executat o pedeapsa la inchisoare pentru ca...."asa trebuie"). Mai intai mi-a prezentat data nuntii care va avea loc pe undeva pe la mijlocul lui 2010, dupa care i-am urat felicitarile mele chiar daca nu cred in aceasta "uniune" formala. Spunandu-i ca eu personal nu cred in casatorie a inceput domnisoara sa-mi insire motivele pentru care trebuie trebuie s-o faci : "pentru ca asa zice toata lumea, pentru ca asa zice Dumnezeu" (ca sa nu mai mentionez ipocrizia cu care a zis-o avand in vedere ca fatuca nu e usa de biserica, nu se sfieste sa mai scoata cate o vorba pe la spatele altora, sau sa injure aiurea, sau sa minta de ingheata apele si tind sa mai fac o paranteza spunand ca nici eu nu sunt o persoana prea credincioasa ...si am o infinitate de defecte dar nu sunt atat de ipocrita sa invoc "cauza divina" cand nu am argumente plauzibile)".
In fine, important este ca daca imi spunea ca se marita pentru ca asta o face fericita si pentru ca asa vrea ea ca are motive intemeiate (oricare ar fi ele) nu as fi comentat nimic, pana la urma ma doare la baston ce face cu viata ei, dar deja e prea mult, e trist mai degraba sa observ cat de indoctrinata poate fi o persoana care pana la urma traieste in democratie, are toate sansele sa-si faca viata asa cum doreste, familia nu o obliga la nimic, o face doar pentru ca i se sugereaza (asa a auzit si ea din mosi stramosi, de la cave man incoace:))....aaaa...si sa nu uitam de puterea divina,:|).
Eu macar am motivele mele pentru care stiu ca nu o sa o fac niciodata... In primul rand pentru ca e ca si cum, din lipsa de incredere in persoana iubita, ai pune-o sa-ti semneze un act prin care sa-ti jure ca te iubeste toata viata, ca nu te inseala niciodata, sa ai tu acolo actul semnat....Si ce???...parca stiam ca iubirea o porti in suflet si comportamentul tau fata de persoana iubita e singura garantie ca acesta o sa te iubeasca in continuare si chiar si atunci exista factori externi care ti-o pot perturba in orice moment.... In al doilea rand e ca si cum ai amesteca familia cu afacerile = iubirea (care e un fenomen destul de abstract si diferit ca perceptie pentru fiecare dintre noi) si semnarea de acte ( total aberanta in cazul de fata).
Pentru mine e ca si cum i-ai spune celui de langa tine : " te pun sa-mi semnezi ca o sa ma iubesti toata viata, desi probabil in timp o sa devin o nesuferita neinteresanta si poate tu o sa te plictisesti de mine, si poate o sa mai si atentezi la sanatatea mea fizica:)), poate ca o sa ma inseli de vreo cateva ori incat sa ma acresti pe viata, poate ca o sa devii o putoare ordinara care nu e in stare sa faca nimic, dar sa sustina ca el e barbatul in casa, dar totusi, pentru ca acum semnat un act sa stam si sa patimim impreuna, sa ne "bucuram" de cat de insuportabili devenim amandoi pe zi ce trece si cat o sa platim pt privarea de ceva frumos inca de la bun inceput doar pentru ca nu am avut incredere unul in celalalt si ne-am obligat sa ne iubim...."
Dragoste cu de-a sila nu se poate fratilor, ori e, ori du-te in alta parte, iar daca e, fi recunoscator ca o ai, atata timp cat o ai, nu obliga persoana iubita sa-ti jure niste aberatii despre sentimente pe care nu stie cat timp o sa le aibe...
Acum s-ar putea sa se creada ca nu sunt prea romantica sau ca poate cred ca dragostea e efemera....despre iubire nu cred nimic, nici ca e efemera, nici ca dureaza, dar sper din toata inima sa dureze si sa fie asa cum este acum....asta e tot ce pot sa fac, sa SPER...

Distractie placuta azi (ca tot e sambata si e vreme faina)!... sa fiti iubiti si sa iubiti fara a incatusa sau fara a va lasa incatusati!;)

stare incipienta in lumea blogului

A trecut deja cam un an de cand cochetez cu ideea infiintarii unui jurnal online si abia acum am si pus-o in practica...nici eu nu stiu de ce tocmai acum. A trecut ceva vreme de cand nu mi-am mai asternut gandurile undeva. Nu de mult tineam un jurnal "traditional" :) pe care nu reuseam sa-l vizitez decat foarte rar, in care de fiecare data scriam fara oprire despre tulburarile si framantarile de adolescenta de pe atunci, cuprinsa de o frenezie de neimaginat. Cred ca este important si ceea ce scrii ( desi importanta continutului depinde mai degraba de subiectivitatea si receptivitatea fiecaruia la un anumit subiect), dar mult mai important este sa te exprimi. Pentru mine de fiecare data cand scriu e ca si cand mi-as lua o greutate de pe piept, dar de data asta e ceva mai mult.

Inainte de a-mi face blog am dat un scurt search pe google despre cam ce implica de fapt un blog si am gasit o gramada de informatii despre ce sa scrii, cum sa scrii, ce titluri sau sloganuri sa dai si mi s-a parut de-a dreptul patetic. Cum domne ?...acum ni se spune si cum sa scriem in jurnal?... daca va uitati mai bine, peste tot exista semne de indobitocire si o incatusare lenta a propriei imaginatii si libertatii de expresie...Avand in vedere ca traim intr-o societate care se pretinde democrata, libertatea de expresie este una din trasaturi, dupa cum bine stim toti, singura inlantuire a acestei libertati fiind conditionarea acesteia de catre un set de reguli/legi in baza carora sa actionam, astfel incat sa convietuim fara a rani pe nimeni, insa pana si gandurile si alegerile pe care credem cu tarie ca suntem stapani ne sunt induse de mii de mecanisme de manipulare subtila (mass-media, sistemul educational si multe altele printre care si cel mentionat mai sus). Este adevarat ca sugestia referitoare la blog este mai putin deplasata decat mesajele pe care le captam zilnic uitandu-ne la TV (si nu numai), dar unde mai e originalitatea, cand se promoveaza plagiatul de orice maniera?....
Cred ca este vital, in ziua de astazi, sa ne facem timp sa meditam un pic asupra persoanei noastre, asupra a ceea ce am devenit sau urmeaza sa devenim, asupra a ceea ce ne face sa ne simtim impliniti cu adevarat, fara sa mai dam curs actiunilor noastre in baza a ceea ce altii isi doresc altii pentru noi. TU si numai tu esti singurul/a care stie cu adevarat ceea ce te face fericit si numai tu poti gasi modalitatile de a atinge acea fericire, oricat ar dura ea.
Acum ar trebui sa ma retrag pt a combate cu un pic de ceai un dusman comun cu care ma lupt de 2 saptamani (gripa)=))... E deja frustrant, mai ales tinand cont de vremea de afara, de perioada ridicola de cand sunt gripata (15 zile....da, le numar:)))), de faptul ca am incercat toate remediile posibile, de gravitatea de afectare a absolut tuturor simturilor :)))etc... Sper ca voi restul o duceti mai bine, asta ca sa stiu pe cine sa ma razbun randomly daca nu-mi trece pana poimaine>:) :))

have a nice day!