Have you ever felt... TIRED?

The first thing WE’RE TOLD about life as children is that in the end the good prevails over bad, that the evil forces are punished and destroyed by the good. But is it?! Might be… But the good never comes without a glimpse of evil, just as the bad never arrives without a ray of hope.

Nonetheless, the first thing we LEARN about life as we grow up is that there’s nothing good or bad about it. It’s just you and a sea of many other “you” struggling to find their way. For every you and every me, might be a right and wrong, a good or bad that most certainly are not the same for each of us.

The FUNNY thing about life is that we’re all galloping like crazy through the maze missing the point by trying so hard to make one.

The CRAZY thing about life is that we all know that, or realize it sooner or later, but as much as we preach it to ourselves and others, we often find ourselves caught in the maze, especially when we think we’ve paid our dues and learned our lessons. It’s that moment when we decide to get some rest, like the 5 minute nap in the morning that eventually gets us to sleep overdue. But what else can one do when they’re too tired? 

Does the concept of “tired” really exist or do we tend to use it frequently as an excuse to not take charge anymore when the ship is sinking, to bail ourselves hoping that something or someone else will save us.?! We know that’s never possible, yet our subconscious universally acts on each and everyone of us like this, from time to time. It might just be an “error” in our “system”. Maybe we’re just like computers…We shut down when we’re overheated only to restart, with most of our activity lost, being forced to start it all over. Or is it in fact a blessing the opportunity of a fresh start?! Don’t we all dream of escaping?! Who knows?!

Maybe we just get tired of fighting all those monsters outside and inside of us...Or maybe we're just confused by realising they're not there at all and all our struggles have been in vain, because they taught us that life had to be complicated. And it's not...It's nothing more than a rumour killed before it spread out. That’s why we might feel the need to complicate it and get tired. We might be too afraid that there might be nothing else or we may find ourselves being too coward to see the beauty and make the most of it. How much of what we're willing to admit to ourselves can really "beat" the "tiredness"?!

Mic "preview" scos din context

Ne educam si ne reeducam pana la sfarsitul vietii. Ne gandim si ne razgandim chiar si cu privire la ceea ce ne face fericiti... Tragediile ne devin comedii in timp. Iubirea - un dor de ceva aromat sufleteste, suferintele ei se transforma intr-o lacrima si-apoi un zambet cu iz nostalgic datorat, in mare parte, ideii de “Ce copii eram!/ Dar ce prostuti am fost atunci cand…”. Nimic nu mai pare negru si alb, cu timpul. Exista doar diferite nuante de gri si din cand in cand, cand mai prinzi pe cine sa iubesti, mai apar culori diverse, un curcubeu mai mult sau mai putin durabil. Ne mai suspendam in afara noastra si ne urmarim miscarile in interactiunile cu ceilalti. Ne setam in planul propriului observator, in incercarea obiectivitatii. Ne punem in pielea altora. Le simtim suferintele, pentru a-I putea ajuta. Alteori, observam ce le face sufletul sa vibreze pentru a le aduce un zambet autentic, un moment, o experienta fericita. Observatorul impartial ne face sa mai lasam ego-ul in pace. El ne permite sa dam curs umanitatii din noi. Iar, din cand in cand, mai intalnim cate o “oglinda” umblatoare. Ce-I drept, unele sunt mai crapate. In altele ne vedem doar partial: uneori  vedem doar trasaturile frumoase, alteori par monstruoase. Dar totusi, cateodata, apare oglinda in care ne reflectam perfect. Si cand apare, daca nu ne place de noi, nu o sa o luam in seama. O sa o evitam. Cine s-ar uita vreodata la ceva ce nu ii face placere? Cine si-a vazut partile negative in cineva, fara sa realizeze,  poate, a fugit in directia opusa. Cu totii ajungem, la un moment dat, sa...

TO BE CONTINUED...

Lasa-i sa vina!

E o lume in care rautatea e imbracata in soapte duiase si promisiuni nefaste,

Unde adevarul, iubirea si dreptatea par doar niste concepte de basme.

Iti spun doar un lucru, pe care sper sa-l tii minte:

Cel ce-ti ranjeste, te poate, oricand, vinde!

Iubeste-l, copile, pe cel ce nu minte

Si nu innabusi raul in tine!

Transforma-l in bine

Si da-l mai departe in lume!

Ajuta-l pe orb lumina s-adune!

Nu te limita doar la a spune,

Cand, cu fapta, poti aduce o minune,

In viata care-atarna de un fir de ata,

Gata sa se rupa, de nu se agata.

Arunca TU sfoara ce poate s-alunge

Un intuneric lasat de ganduri obscure!

Ajuta-ti aproapele! Doar tu esti in toti!

Nu ii lasa sa se transforme in roboti!

Fa-ti o armata din spirite tari,

Un lacas de iubire in suflet si cauta sa ai cui s-o dai!

Cu pasiune cred ca prin bine putem face o diferenta

Si ca impreuna putem duce o lupta fara violenta.

Ne vor auzi cand vom rasuna de iubire.

Ne vor vedea cand ii vom Acosta cu lumina.

Ne vor simti cand vom tine strans cu dintii de BINE.

Simfonia noastra nu e facuta pentru surdina…

Asa ca lasa-i….dar lasa-i sa vina!!!

EXISTI! Who cares about the rest?! :)

In nori ma pierd cu gandul,

In crengi parasite de frunze…

Simt ca-mi va veni si mie randul

Dupa noaptea ce posibilitati ascunde.

Au fost insomnii pervertite de iluzie,

In care visam ca ma voi transforma in fluture

Si ca pe aripi colorate o sa-mi pot lua zborul,

Daca imi spui ca-mi duci, macar putin, dorul.

Si simt in sinapse cum totul prinde contur,

Cum traim in legatura fara de cusur.

Separat si totusi impreuna mereu.

Doar pentru ca imi amintesti de sufletul meu.

Te simt cand ma trezesc.

Te simt cand incerc sa adorm pana cand obosesc.

Esti present in orice actiune si intamplare de peste zi,

Aproape la fel de real ca atunci cand visez ca o sa vii.

Te simt cate un pic in fiecare om pe care il intalnesc

La fel cum te simt chiar si atunci cand vorbesc.

“Ei” se intreaba cum de nu doare.

Ca poate e doar o intamplare

Ca pana la urma orice moare.

Imi spun s-o las balta, sa abandonez

“Ce stiu ei?!” (– in minte rulez).

Tocmai pentru ca totul se sfarseste,

Aleg sa traiesc in poveste

E povestea mea...

A mea si a ta! E a noastra!

Nimeni nu stie cat va dura.

Eu aleg doar sa ma bucur de ea.

Si imi este intr-atat de draga,

Ca o adiere calda intr-o seara de vara.

Esti “binele” pe care nici macar nu l-am asteptat vreodata.

Cum sa-ti intorc spatele, daca imi faci viata mai frumoasa?!?

Ma determini sa vreau sa te fac mereu fericit,

Din momentul in care spre mine tu ai pasit.

gand fugitiv

They say that falling in love is easy and keeping it alive would be the more difficult part... Bullshit! In fact, with each day I love even more. The falling in love part, in the first place, has been the hardest. But now I can not think of a single bad feeling or a word to attribute to where I'm at and there's nothing one could ever do to shatter my love for long, because he gave "ME" to "MYSELF" And that was all I ever trully needed + his delightfull existance...:)

Pentru cine si de ce ?!?! :))

Toata viata m-am intrebat de ce sunt oamenii asa cum sunt. De ce fac unii atat de mult rau. De ce de ce de ce?! Toata viata am incercat sa-l inteleg si pe cel care-mi greseste…sa gasesc scuze tuturor pentru comportamente execrabile repetate. Tot am cautat circumstante atenuante pentru toata lumea, cand de fapt in unii nici nu stiu daca exista macar o urma de bine, sau daca exista, sigur e suprimata in cel mai eficient mod. De cand ma stiu m-am consumat nu doar pentru nedreptatile mele, ci si pentru cele ale carora eram constienta ca-mi fac rau. Mereu m-am deghizat in avocatul poporului chiar si pentru cei care probabil n-ar fi meritat-o. Timp de 24 de ani, m-am tot intristat, consumat, enervat, scarbit de comportamentul altora fata de mine. OameniI pe care i-am ajutat de fiecare data cand au avut nevoie, mi-au infipt cutite in spate. Ok, sa nu dramatizez…Acum nici macar nu se mai simte asa. Niciodata nu am avut pretentia daca fac un favor cuiva sa mi se intoarca. Singura asteptare naiva a fost cea de a ma lasa in pace, cand vine vorba de facut rau mai mult sau mai putin intentionat. Eh! Logic ca nici asta nu se intampla. Oamenii sunt asa cum sunt. Iti vor intoarce spatele (asta e versiunea “mild”), te vor injunghia, iti vor da suturi cand esti la pamant si, de ce nu, iti vor dori si ultima suflare…Cum sa te mai intrebi de ce?!? Mai conteaza?! Unii din amuzament, altii din plictiseala…unii constient, ca sa-si apere pielea. Altii pentru ca oricum habar nu au care e diferenta dintre bine si rau… Ma rog! Ideea e: MAI CONTEAZA?! Cat de afectata sa ma mai simt pentru orice nesimtire, nemernicie, nedreptate? Da! Toti spunem ca nu are rost! Dar, de fapt, in sinea noastra ne macinam ultimul dram de energie ramasa pentru nesimtirea altora. Demult mai “coceam” cate o razbunare tacita…mai asteptam momentul prielnic (chiar si ani de zile) pentru a “echilibra balanta” si a regla conturile. Pentru cine?! Nu e aici vorba ca le suntem superiori sau inferiori altora. E vorba doar de energia si viata mea, pe care n-o voi mai lasa sa-mi scape printre degete, doar pentru ca altii stau minute in sir sa se gandeasca doar la cum sa ma faca sa pic prost, ca sa se scoata ei din rahatul propriu, sau doar pentru ca vreun “geniu” nu stie care e diferenta dintre bine  si rau, dintre corectitudine sau nedreptate. Ei bine, de azi am decis sa nu-mi mai pese si ghici ce?! Nu-mi mai pasa! Asa ca, dragii mei/dragele mele, bring your best shot, because I just don’t give a fuck! Scopul meu e sa imi fac treaba, fara a calca pe sufletele sau interesele altora si sa-mi vad de viata. Daca voi putea ajuta, voi ajuta pe cine merita. Am depasit faza in care ma mint singura ca “o sa fiu o nemernica de aici inainte”. Nu! Esti OM, stam de vorba! Esti canalie, nu existi, oricat rau ai incerca sa-mi faci si oricat ai crede ca “iti iese”. Slava domnului, prieteni am! Deci prieteni noi eu nu caut. Stim cu totiI ca prieteni nu sunt aceia care sunt zilnic in fundul meu si au impresia ca ma pot manipula cu penibilele linguseli. Sunt aceia care au aparut cand m-am asteptat mai putin cu un telefon, un mesaj, sau in fata usii, cand lucrurile nu pareau prea bune. Daca pana acum nu am zis nimic, a fost pentru ca de multe ori imi e mie rusine de penibilul in care picati de fiecare data cand, unii dintre voi, aveti impresia ca nu-mi dau seama CE vreti de la mine si DE CE. Politicos am vazut ca nu poti purta o discutie cu oamenii care te mint in fata:)). Dar nici extrema in care incepeam sa o dau, enervandu-ma si framantandu-ma, nu prea mai iese la iveala. In ultima vreme imi era doar greata....o asemenea greata incat la propriu imi venea sa vomit. O greata similara cu momentul in care un fost prieten a vrut sa ne impacam dupa ce m-a inselat iar eu am vomitat (la propriu) pe el. Anyway, mancarea e scumpa si am realizat ca n-as vrea sa vomit prajiturelele pe care le-am mancat cu atata pofta acum cateva ore. :))THE END! (De fapt, let the fun begin! :)) )

O seara frumoasa sa avem toti! Chiar si voi, prostutii ipocriti, pentru ca lumea nu ar fi la fel, daca nu am avea de la cine sa invatam cat de gretos e sa fii meschin in cel mai penibil mod cu putinta! PEACE OUT! :)

Yes, I am!

Am I that far off inside my head? 

Am I falling too deep into the rabbit hole? 

Am I too detached or am I too attached? 

Am I really here? 

Are you really there?  Because, honestly, you seem to be here all the time lately. 

You are here that much, that it actually hurts to see that in fact you’re NOT really HERE… at all. 

As about me...It's a good thing that, at leat, I know where I am...I'm exploring the possibilities inside my head... 

I'm everywhere and nowhere altogether. Most of the times, you are there too...

http://www.youtube.com/watch?v=ufERJEdcfAY