E racoare…Imi simt apaticele batai de inima cum rasuna in
camera asta goala. Imi aud gandurile cum striga si nu le pot opri sub nici o
forma. Imi spun ca imi e somn. Sunt prea obosita fizic si psihic…Atunci de ce
nu cedez inspre taramul viselor?!?! Si acolo imi striga subconstientul vrute si
nevrute… Mi-e teama de el, mi-e teama ca déjà s-a contopit imaginatia cu
realitatea. Mi-e teama ca imi pierd claritatea, mi-e teama de oameni, de mine.
Abia astept sa ajung acasa, insa mi-e groaza de lasarea serii. Mereu am procesat
informatiile mai bine sub protectia lunii…insa mi-e teama ca am dreptate…as
vrea sa nu am, in schimb, nu doar simt, chiar vad ca a trecut…a trecut un timp
pentru ceva…Inainte eram curioasa de ce se mai poate intampla “maine”… Acum,
doar trec lunile pe langa mine…Se intampla atatea si tot nu ma misca nimic. As
mai putea face atatea lucruri, dar nici nu le mai vad rostul macar. Nu las pe
nimeni sa se apropie, de teama ca ar putea vedea cat de goala sunt pe
dinauntru. Mi-e teama ca m-am imprietenit prea mult cu neantul cu care m-am
acoperit. Mi-e teama ca va vad pe toti exact asa cum sunteti. Mi-e teama ca
nimic nu ma mai poate misca,…si nu ma refer aici la oameni… Nu am asteptari de
la voi…Am asteptari de la mine. Ma astept sa realizez singura tot ce-mi propun,
poate asta ma va face, candva, fericita. Ma intreb cateodata cum reusesc unii
sa fie atat de fericiti?! …Apoi, insa, imi revin repede… Am vazut pe propria
raspundere ca nici o “reteta” nu mi se potriveste… Mi-e teama ca sunt doar…
rece… Nu e racoare… SUNT EU RECE… sau doar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu