marți, 28 mai 2013

Irelevant



Cateodata imi e teama ca-mi doresc prea mult sa ma afund in singuratate. Nu doresc sa fug de tine, neaparat. Dar atunci realizez cat de mult contezi tu. Poate ca iti dai seama, poate ca nu. Tocmai cand trebuie, tu ma lasi in pace. Pe de alta parte, exact cand am nevoie sa insisti, o faci. In momentele in care ma lasi in pace ma mai intreb daca simti vreodata nevoia sa lupt pentru tine,.. E irelevant… Ideea e ca stiu ce se intampla si vreau sa stii ca nu e ca si cum as renunta la tine. Nu e ca si cum nu as lupta…Nu ai cum sa lupti pentru cineva in afara de tine, pe lumea asta. Mi se pare imbecil si fara folos din partea mea sa trebuiasca sa lupt pentru cineva. Daca acel cineva te iubeste, trebuie sa-I fii de ajuns. Daca nu ii esti suficient/a, poate ca cel mai bine e sa plece. Si el/ea merita sa fie fericit/a la fel ca si tine. Tu nu iti poti gasi fericirea daca simti ca mereu ai cate ceva de demonstrat. Persoana iubita ar trebui sa te sustina de la sine si sa o sustii la randul tau. Trebuie sa luptati cot la cot sa deveniti mai buni pe toate planurile. Daca pierdeti energie luptand unul pentru altul, deci, fortand lucrurile, cum mai aveti timp si resurse sa luptati pentru  voi sau cu tot ce navaleste din exterior?!
            De asta zic…cateodata mi-e teama ca vreau prea  multa singuratate si ca o sa te saturi de momentele in care am atata nevoie sa port discutii doar cu mine. Cateodata ma mai superi si tu. Nu pentru ca nu m-ai intelege, ci pentru ca uneori imi vad nevoile oglindite in ale tale si ne sincronizam in dorinta de a ne retrage… Daca nu ai fi tu cel care initiaza revenirea, eu nu as stii cand sa o fac. Dar tu stii mai bine decat oricine ca e un univers atat de sigur, de minunat, simplu in singuratatea asta. Ca o veritabila Alice in tara minunilor, ma pierd si eu in lumea mea…si uit drumul inapoi…poate ca de multe ori imi si doresc sa-l uit. De ce?! – Pentru ca e atat de caldut in toata ciudatenia lui universul meu. Tu te pliezi mai bine decat oricine pe tot ceea ce altii ar considera nebunie pura in lumea mea mistica. Totusi… N-as vrea sa trebuiasca sa lupti pentru mine…cateodata nu stiu daca vine de la sine sau daca te straduiesti sa faci sa fie bine. Nu mi te-ai “plans” niciodata din cauza asta… Imi spun ca sunt atatea motive pentru care eu te iubesc, dar niciodata nu-ti pot exprima clar in cuvinte ce insemni. Stiu doar ca in circumstante in care majoritatea dau bir cu fugitii, noi doi rezistam mai  bine decat oricine. Nu pentru ca ne-am propune, pentru ca de multe ori am vrut sa ma rup de tine. Dar de ce as face-o, cand e bine?! Dilema mea e cum de tocmai noi doi, care fugim de tot si toate, ne-am gasit sa fugim unul catre celalalt? Cum se face ca si atunci cand fug de mine, tot de tine dau?! Totusi, te iubesc destul incat sa-mi dau seama ca te iubesc prea putin cand deviezi de la  normele mele. Cand chiar si o idée nu se sincronizeaza prea bine cu a mea, eu incep sa-mi pun intrebari si incerc sa te scot direct din ecuatie. Tu ma iubesti parca mai mult chiar si cand vezi cea mai urata manifestare a mea… N-as vrea sa fiu lupta ta. N-as vrea sa trebuiasca sa lupti tu cu demonii mei. N-ar trebui sa-I vezi tu! Asa ca trebuie sa stii ca te iubesc atat de mult, incat daca vreodata decizi sa pleci (fie si pentru o greseala sau din confuzie) nu o sa lupt pentru tine. Te iubesc atat de mult incat sa stiu ca nu ai face nimic care sa ma raneasca vreodata, fara ca eu sa-ti fi aratat drumul de dinainte. Te iubesc atat de mult incat sa stiu ca si daca ar fi sa fi vreoadta vinovat de ceva, trebuie sa fiu si eu vinovata mai intai.
Pana nu demult, credeam ca simt mai mult decat tine. Ca exprim mai mult, ca te iubesc mai mult. Dar tu ma iubesti altfel. Exact cand si cum am nevoie si nici macar nu stiam. Cand sunt mai putin demna de iubire, atunci iti joci eroic rolul de stalp  sustinator. Cand cred ca nu am nevoie de nimeni, ma sprijini sa fiu mai puternica singura. Ma suporti fara eforturi si fara sa ma judeci, cand nici macar eu nu as sta de vorba cu mine.  Ma iubesti exact cum am nevoie. Si exact cand ma tem ca iubirea mea poate nu e ceea ce ai tu nevoie, ma tragi (simbolic) de maneca sa-mi arati cat de usor iti e si tie sa ma iubesti. Vad asta intr-un sambet sincer, afisat la cea mai proasta gluma de-a mea sau la interesul aratat cand nimeni altcineva nu si-ar dori sa  ma auda/vada.  Daca ai citi, mi-ai spune ca iar am trecut de la una la alta si ca unele lucruri nu se analizeaza, se simt. Le simt, suflet drag…le simt…Dar trebuie sa ma eliberez din cand in cand de mine…Si scriu…scriu, scriu…pana cand uit de unde am plecat, sau pana cand imi amintesc de tot ceea ce stiam de la incept, dar am avut sufletul prea incarcat pentru a-mi putea juca rolul de observator mai mult sau mai putin obiectiv

Asaaaa! Si ca sa nu uitam de unde am plecat, ideea era ca eu nu cred ca trebuie sa lupti pentru iubire. Am fost invatati sa credem ca relatiile de iubire sunt ceva bolnavicios si ca necesita suferinta si sacrificii. Iubirea, pentru mine, e terapeutica mai intai pentru tine si apoi pentru cei din jurul tau.  Prin intermediul ei realizezi cat de tare trebuie sa te iubesti tu pe tine in primul si-n primul rand, pentru a-l putea iubi pe celalalt cu cea mai buna varianta a ta. Pentru a te oferi in cea mai buna forma a ta, din toate punctele de vedere. Dar si pentru acest lucru e nevoie de singuratate, la fel de tare cum e nevoie de iubire. Doar asa pot trai in echilibru. Pe principiul: "Lasa-ma sa ma iubesc si pe  mine, in acelasi timp in care te iubesc pe tine. Da-mi timp sa fiu cu mine, ca sa pot sa am timp si curaj si resurse sa "revin" la tine mai buna!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu